Înmatriculări în Europa: Polonia a devenit una din cele mai importante piețe auto. România este după Ungaria, o țară cu o populație mult mai mică

Înmatriculări în Europa: Polonia a devenit una din cele mai importante piețe auto. România este după Ungaria, o țară cu o populație mult mai mică
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 20 nov 2017

Înmatriculările de autoturisme din Europa au crescut și în octombrie cu un procent bun, 5,9%, fiind pe punctul de a atinge un nivel istoric de la criza de acum 10 ani. România se află pe locul 15 în Europa, sub volumul din Ungaria, o țară cu o populație mult mai mică. Între piețele mari de pe continent, singura excepție a făcut-o Marea Britanie, care își menține scăderea din ultimele luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Uniunea Europeană a înregistrat 1,17 milioane de autoturisme în luna octombrie, un nivel cu aproape 6 procente mai mare decât anul trecut, ducând astfel volumul total din acest an la 12,8 milioane de autoturisme, unul dintre cele mai bune din ultimii 10 ani. Practic, au fost înmatriculate, în primele 10 luni, cu aproximativ 500.000 de autoturisme mai mult decât anul trecut, ceea ce reprezintă un volum impresionant pentru industria auto europeană.

Cele 5 piețe din „Big Five” au înregistrat evoluții diferite, patru dintre acestea având creștere, Germania (3,9%), Franța (13,7%), Italia (7,1%) și Spania (13,7%), în timp ce Marea Britanie se confruntă cu un proces de scădere sistematică (-12,2%), din cauza crizei motoarelor diesel.

În eșalonul țărilor cu piețe mari, Polonia are un ritm de creștere ce pare de neoprit, ajungând la 40.000 de autoturisme noi înmatriculate într-o lună, cu o creștere de 25,6%, depășind piețe solide precum Suedia sau Olanda.

România este în creștere, în continuare, cu un procent mare, 26,2%, în octombrie, cu un volum de peste 10.000 de autoturisme, dar la mare distanță de Polonia, cu care concuram în urmă cu 10 ani la volumele de mașini noi vândute. În cele 10 luni, au fost înmatriculate în România 88.805 autoturisme, cu 16,9% mai multe decât în 2016.

Înmatriculări în România: Volkswagen și Ford, creșteri peste medie, Peugeot - singura marcă de volum care scade. Piața de mașini noi va depăși pragul de 100.000 de unități, segmentul second-hand va ajunge la peste 500.000 unități importate CITEȘTE ȘI Înmatriculări în România: Volkswagen și Ford, creșteri peste medie, Peugeot - singura marcă de volum care scade. Piața de mașini noi va depăși pragul de 100.000 de unități, segmentul second-hand va ajunge la peste 500.000 unități importate

Înmatriculările mărcilor auto au evoluat diferit, în funcție de piețele de origine ale fiecăreia. VW a vândut 129.190 de autoturisme, în creștere cu 2,4%, reușind să diminueze scăderea din acest an aproape la zero, cu șanse reale de a încheia anul cu creștere. Întreg grupul VW a avut o creștere de 4,8% în octombrie și de 2,6% pe primele 10 luni, cu un volum total de 3 milioane de autoturisme, adică 23,6% din toată piața europeană.

Celelalte două grupuri auto mari au crescut cu procente mult mai bune, respectiv PSA cu 20,7% (cu ajutorul Opel), iar Renault Group cu 7,7%, cu sprijinul important al Dacia.

Marca românească a vândut 34.584 autoturisme în octombrie, în Europa, continuându-și creșterea în pofida scăderilor de pe unele piețe (Marea Britanie), cu 20% față de anul trecut. Pe primele 10 luni din acest an, Dacia a înmatriculat 384.257 autoturisme, cu 11,2% mai multe decât anul trecut. Cota de piață a mărcii Dacia a ajuns la un nivel de 3 procente din totalul pieței, contribuind la cele peste 10 procente pe care le deține Renault Group în Europa. 

Înmatriculări în Europa: Polonia a devenit una din cele mai importante piețe auto. România este după Ungaria, o țară cu o populație mult mai mică

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari
piata auto