Hans Dieter Potsch, în vârstă de 75 de ani, a preluat funcția de președinte al Volkswagen AG în 2015, de la Ferdinand Piech, imediat după demisia acestuia în plin scandal Dieselgate.
Era deja CFO al companiei de 12 ani și cunoștea în detaliu afacerea cu automobile a familiilor Porsche și Piech, ca director financiar al vehiculului de investiții al acestora, Porsche Automobil Holding, sau Porsche SE, cum este cunoscută, adică acționarul majoritar al VW Group.
În calitate de președinte al Consiliului de Supraveghere, Potsch a decis și a supravegheat mandatele de CEO ale lui Matthias Muller, Herbert Diess și, din 2022, pe cel al lui Oliver Blume. De la preluarea companiei ca președinte, în 2015, veniturile VW AG s-au majorat cu circa 100 de miliarde de euro, chiar dacă vânzările au scăzut cu circa 1 milion de vehicule (după ce atinseseră recordul de 10,9 milioane în 2019).
Sub conducerea sa, VW Group a fost, timp de doi ani, cea mai mare companie auto din lume, depășind Toyota, până la momentul pandemiei de Covid.
Este cel care a girat aducerea lui Herbert Diess, mai întâi în fruntea mărcii VW și apoi la conducerea întregului grup. Diess este cel care a dat startul electrificării grupului auto german, o operațiune extrem de criticată pentru costurile uriașe pe care le-a generat, dar care astăzi produce efecte vizibile.
În 2022, din cauza controverselor privind modul în care conducea compania, Potsch și consiliul pe care îl prezidează au decis să-l înlocuiască pe Diess cu CEO-ul mărcii Porsche, Oliver Blume, aflat și azi la conducere.
Acum, Comitetul de Nominalizare al Consiliului de Supraveghere al Volkswagen AG a anunțat că îl propune pe Hans Dieter Potsch pentru încă un mandat. Adunarea Generală care va vota propunerea va avea loc în luna iunie, iar mandatul va începe în 2026, pentru cinci ani, ceea ce înseamnă că se va încheia când Potsch va avea 80 de ani.
Hans Dieter Potsche a confirmat decizia sa de a continua: „Am decis să candidez pentru realegerea în Consiliul de Supraveghere al Volkswagen AG. Sunt încântat să accept cererea de a continua să conduc compania ca Președinte al Consiliului de Supraveghere în aceste vremuri dificile. Scopul meu a fost, este și rămâne să ajut la consolidarea acestei companii grozave și să o fac rezilientă pentru viitor.
Sunt convins că, printr-o cooperare strânsă, constructivă și consecventă, vom stabili calea corectă pentru un viitor de succes.”
Nu există nicio îndoială privind votul pe care îl va primi din partea acționarilor, având în vedere că familiile Porsche și Piech, pe care le reprezintă, au drepturi de vot majoritare în AGA. De altfel, este cunoscută relația excelentă pe care o are cu Wolfgang Porsche, „patriarhul” celor două familii, nepotul celebrului Ferdinand Porsche.
















