Licitație a Administrației Străzilor București: un miliard de lei – reparația străzilor și trotuarelor din București pentru următorii doi ani

Licitație a Administrației Străzilor București: un miliard de lei – reparația străzilor și trotuarelor din București pentru următorii doi ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 oct 2023

Administrația Străzilor anunță pe SEAP licitație pentru servicii de reparare a străzilor, atât partea carosabilă, cât și trotuare, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Este vorba despre un acord-cadru pe o durată de 48 de luni, cu o valoare totală estimată de 1.021.214.508 lei. Contractul vizează servicii de proiectare și lucrări.

Rețeaua Regina Maria a investit peste 4,5 milioane euro într-o policlinică din Cluj-Napoca CITEȘTE ȘI Rețeaua Regina Maria a investit peste 4,5 milioane euro într-o policlinică din Cluj-Napoca

„Străzile și trotuarele aflate în administrarea autorității contractante prezintă degradări, fisuri, îmbătrâniri ale asfaltului, gropi, rupturi de borduri și alte erodări specifice, motiv pentru care se impune atribuirea acordurilor-cadru pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reparații necesare pentru a asigura un trafic în condiții optime, precum și pentru a spori siguranța pietonilor și a conducătorilor auto”, se arată în anunț.

Lucrările se vor executa pe raza municipiului București, pe străzile aflate în administrarea PMB.

Acordul-cadru este împărțit în șase loturi, câte unul pentru fiecare sector. În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 40%, experiența deținută de către managerul de proiect va avea o pondere de 10%, durata de garanție acordată lucrărilor de reparații – 15%, iar demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a celui mai mare contract subsecvent, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților – 35%. Durata de garanție minimă acceptată este de 12 luni, iar durata maximă este de 24 de luni.

PREMIERĂ Dacia ieftinește Spring CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Dacia ieftinește Spring

Ofertanții vor trebui să prezinte o declarație privind principalele prestări de servicii din ultimii trei ani, document din care să rezulte că au prestat servicii similare. De asemenea, vor trebui să demonstreze că au acces la utilaje, instalații și echipamente tehnice pentru executarea lucrărilor.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 20 noiembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
licitatie
strazi
trotuare