Lovitură pentru Uber: nu mai poate opera în Londra. În România, compania este atacată de taximetriști

Lovitură pentru Uber: nu mai poate opera în Londra. În România, compania este atacată de taximetriști
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 22 sep 2017

Autoritatea londoneză din domeniul transporturilor a decis să nu prelungească licența companiei de ridesharing Uber, care expiră la finele acestei luni. Decizia este o lovitură majoră pentru compania americană, Londra fiind cea mai mare piață a Uber din Marea Britanie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Uber are la dispoziție 21 de zile pentru a contesta decizia și va avea dreptul să presteze servicii până la stabilirea unei sentințe definitive.

Autoritatea din domeniul transporturilor (TfL) și-a argumentat decizia prin faptul că Uber a dovedit "o lipsă de responsabilitate corporativă" în numeroase situații.

FOTO Autobuze noi cu inscripția „Produs în România\ CITEȘTE ȘI FOTO Autobuze noi cu inscripția „Produs în România", pe străzile din Chișinău

"TfL a concluzionat că Uber London Limited nu respectă cerințele necesare pentru a deține o licență de taximetrie și transport privat de persoane", este argumentul Autorității de transport.

Decizia este o lovitură majoră pentru compania americană, Londra fiind cea mai mare piață a Uber din Marea Britanie. Profitul Uber Londra a însumat 1,8 milioane de lire sterline în 2015, ultimul an pentru care există date disponibile. Totodată,Uber are circa 40.000 de șoferi înregistrați în Londra.

Autoritatea pentru transporturi din Londra a acordat, în luna mai, o licență care să permită Uber să opereze pentru 4 luni, urmând să adopte, între timp, o decizie privind eliberarea unei licențe pe 5 ani.

Uber a fost înființată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă - cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton.

VIDEO&FOTO Noul Dacia Duster a fost prezentat oficial în premieră. Cum arată a doua generație a SUV-ului românesc CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Noul Dacia Duster a fost prezentat oficial în premieră. Cum arată a doua generație a SUV-ului românesc

Din februarie 2015, Uber este prezent și în România, în București și, din 2016 și la Cluj, Brașov și Timișoara.

Anul trecut, Uber a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri de 4,52 milioane de lei, de la 1,53 milioane de lei în 2015, și un profit net de 155.816 lei, în creștere cu 181,6% față de anul precedent.

Concurentul Uber pe piața locală este startup-ul estonian Taxify, o aplicație lansată în vara anului trecut în România, deocamdată doar în București.

În aprilie, transportatorii și taximetriștii care fac parte din Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) au organizat proteste în fața sediului Guvernului împotriva Uber, nemulțumiți că pierd clienți.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
londra
interzis
licenta
taxi
ride sharing