Marea Britanie: Aeroportul Gatwick s-a redeschis parțial după o suspendare a activităților de 36 ore

Marea Britanie: Aeroportul Gatwick s-a redeschis parțial după o suspendare a activităților de 36 ore
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 dec 2018

Pistele aeroportului Gatwick din Marea Britanie au fost redeschise iar câteva zboruri și-au reluat activitatea, după ce aeroportul a fost închis timp de 36 de ore din cauza depistării unei drone, scrie The Guardian.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Gatwick a comunicat că „măsuri adiționale” luate de poliție și armată au permis unor avioane să zboare din nou, deși cel puțin 100 dintre cele 753 de zboruri programate pentru vineri urmau să fie anulate iar multe dintre ele au fost amânate deja, scrie News.ro.

Peste 126.000 de pasageri urmau să decoleze de pe Gatwick vineri, după ce joi 110.000 pasageri au fost afectați de anulările de joi. O primă aterizare a unui avion din China a avut loc ora locală 06:00 iar prima decolare, a unui avion aparținând companiei de stat norvegiene, a decolat spre Laponia imediat după.

Uber reia testarea mașinilor fără șofer CITEȘTE ȘI Uber reia testarea mașinilor fără șofer

Operatorul dronei care a cauzat acest haos nu a fost încă identificat, însă nu au existat depistări ale unei drone de joi seara, a informat aeroportul.

Poliția din Sussex a informat că urmărește  mai multe piste printre care și posibilitatea unui protest de mediu, mai mulți rezidenți din zonă plângându-se constant de zgomotul creat de avioanele care aterizează și decolează de pe Gatwick. Pistele aeroportului au fost închise pentru prima oară miercuri seara.

Secretarul Transporturilor, Chris Grayling, care a declarat joi că „drone substanțiale” au cauzat haosul, a recunoscut vineri că nu este sigur dacă a fost vorba de una sau mai multe drone. El a negat că a ignorat avertizările și a informat că plănuiește să organizeze discuții cu aeroporturile din Marea Britanie pentru a vedea ce se poate învăța din acest incident, cu scopul de a preveni noi astfel de incidente în viitor.

„Este ceva fără precedent în lume ... Va trebui să învățăm foarte repede din ce s-a întâmplat ... intenționez să organizeze discuții cu aeroporturile din Marea Britanie”, a afirmat el.

Grayling a declarat că mai multe măsuri, printre care și „capacități militare” sunt implementate pentru a asigura pasagerii că sunt în siguranță atunci când zboară.

Autoritatea de Aviație Civilă a informat că pasagerii nu pot primi compensații pentru că este vorba de circumstanțe extraordinare. Grayling a declarat că va discuta cu companiile de asigurări, sperând că vor avea „o viziune deschisă” privind cererile pasagerilor.

Mai mulți politicieni și entități din aviație au cerut legi mai stricte privind dronele după acest incident, în care 800 de zboruri au fost anulate până miercuri seara. Joi dimineață la ora locală 3:01 pista s-a redeschis, însă a fost închisă din nou după 45 de minute după ce au fost depistate din nou drone.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroportul gatwick