Mazda, revenire puternică pe piața globală și în Europa. Cât a vândut în România

Mazda, revenire puternică pe piața globală și în Europa. Cât a vândut în România
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 aug 2023

Constructorul japonez Mazda a anunțat rezultatele financiare și comerciale pentru primul trimestru al anului fiscal japonez, martie – iunie, cu creșteri importante atât la nivel global, cât și pe piața din Europa, unde criza de semiconductori afectase rezultatele semnificativ, în 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La nivel global, Mazda a vândut 309.000 vehicule în cele trei luni ale anului fiscal, între 1 aprilie și 30 iunie, cu o creștere de 32% față de trimestrul similar din 2022. Principalul efect a fost creșterea veniturilor companiei la 1.091 miliarde yeni (circa 7,3 miliarde euro), cu nu mai puțin de 77% peste nivelul din 2022, adică un plus de 473 miliarde yeni.

FOTO RAR: Echipamentul \ CITEȘTE ȘI FOTO RAR: Echipamentul "minune" care „îngheață” kilometri parcurși de mașină - interzis

În consecință, Mazda a lăsat în urmă pierderea operațională de 19 miliarde yeni de anul trecut, raportând un profit operațional trimestrial de 30 miliarde yeni (circa 200 milioane euro), precum și a unui rezultat net de 37,2 miliarde yeni, mai mult decât dublu față de cele 15 miliarde din 2022. Marja operațională a fost de 2,8%, un progres evident de la pierderea de 3,2% de anul trecut, în trimestrul similar.

Mazda, revenire puternică pe piața globală și în Europa. Cât a vândut în România

Pe piața din Europa, care are o pondere destul de mică, de 14%, în rezultatele companiei, vânzările s-au ridicat la 44.000 de unități, adică o creștere foarte mare, de 46%, ceea ce a dus la îmbunătățirea cotei de piață cu 0,3 puncte procentuale, comparativ cu trimestrul 1 din anul fiscal anterior, la un nivel de 1,1%.

Pe celelalte piețe, vânzările au crescut și mai accelerat, cum a fost, de exemplu, America de Nord, cu 58%, ajungând la un nivel dublu față de Europa, 95.000 de vehicule. Japonia, piața de origine a mărcii, a fost sub nivelul din Europa, respectiv 42.000 de unități, dar creșterea a fost și mai amplă, cu 70% în plus față de 2022.

FOTO BMW lansează versiuni exclusive Seria 5 și i5 - „Exclusiv din China pentru China” CITEȘTE ȘI FOTO BMW lansează versiuni exclusive Seria 5 și i5 - „Exclusiv din China pentru China”

Constructorul japonez spune că marile modele, inclusiv Mazda CX-60 în Europa și Mazda CX-90 în America de Nord, au determinat previziuni mult mai mari pentru vânzările globale din acest an. Compania se așteaptă la un total de 1,3 milioane de vehicule pentru întreg anul fiscal, cu aproximativ 189.000 de unități în Europa. Veniturile totale sunt estimate la 4.500 miliarde de yeni (32,4 miliarde de euro), iar venitul operațional la 180 miliarde de yeni (1,3 miliarde de euro), cu un profit net de 130 miliarde de yeni (935 milioane de euro).

În România, de la începutul anului, Mada a vândut 1.416 autoturisme, cu 9% mai multe decât cele vândute în perioada similară din 2022. Mazda s-a situat pe locul 12 în clasamentul celor mai vândute mărci din România, conform cifrelor privind înmatriculările, având al treilea cel mai mare volum vândut dintre mărcile japoneze, după Toyota (5024 unități) și Suzuki (2280 unități), depășind în schimb la mare distanță Nissan (438 unități), Honda (402 unități) și Mitsubishi (195 unități).

viewscnt
Afla mai multe despre
mazda
vanzari
mazda cx-60
mazda cx-90