Metrorex și RATB, program special de Paști: Metroul, 16 linii de autobuze și una de tramvai vor circula și în noaptea de Înviere

Metrorex și RATB, program special de Paști: Metroul, 16 linii de autobuze și una de tramvai vor circula și în noaptea de Înviere
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 apr 2018

Metrorex și Regia Autonomă de Transport București (RATB) vor avea un program special de Paști, metroul, 16 linii de autobuz și una de tramvai urmând să circule inclusiv în noaptea de Înviere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, metrourile vor circula, în noaptea de Înviere (sâmbătă spre duminică), la un interval de 10 minute între orele 23.00 și 1.00, iar de la ora 1.00 până la ora 5.00 la un interval de 20 de minute, potrivit Metrorex.

De asemenea, de sâmbătă până luni, pe toate magistralele, metrourile vor circula la un interval de aproximativ nouă minute pe Magistrala 1 Republica – Dristor 2, Magistrale 2 Berceni – Pipera și pe Magistrala 3 Anghel Saligny – Preciziei, în timp ce pe Magistrala 4 Gara de Nord – Străulești, cu schimbare la stația Jiului, metrourile vor circula la interval de 10-15 minute, scrie News.ro.

FOTO Noul Mercedes A Class a fost introdus în oferta pentru clienții români. De la ce preț poate fi cumpărat CITEȘTE ȘI FOTO Noul Mercedes A Class a fost introdus în oferta pentru clienții români. De la ce preț poate fi cumpărat

În ceea ce privește RATB, în Vinerea Mare liniile de transport vor funcționa după un program corespunzător unei zile de sâmbătă, suplimentat cu 30 la sută.

Pe tot parcursul nopții de Înviere vor circula, fără întrerupere, 16 linii de autobuz și o linie de tramvai, mai spun reprezentanții Regiei.

Astfel, liniile care vor circula după un program extins sunt: N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121.

De asemenea, vor circula pe tot parcursul nopții și tramvaiele 41.

Duminică și luni, liniile RATB vor funcționa conform unui program de circulație al unei zile de duminică.

viewscnt
Afla mai multe despre
ratb
metrorex
pasti 2018