Caz grav la metrou, blocaj pe linie. Posibilă tentativă de suicid la stația Ștefan cel Mare

În această dimineată, o femeie de 25 de ani a fost lovită de metrou la stația Ștefan cel Mare.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Caz grav la metrou, blocaj pe linie. Posibilă tentativă de suicid la stația Ștefan cel Mare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov a anunțat că a intervenit la stația de metrou Ștefan cel Mare, unde o persoană a fost lovită de metrou.

Brand celebru auto gata să dispară. Reacții aprinse pentru posibila închidere a Seat. Și autoritățile, și politicienii au cerut explicații și vor să împiedice acest demers CITEȘTE ȘI Brand celebru auto gata să dispară. Reacții aprinse pentru posibila închidere a Seat. Și autoritățile, și politicienii au cerut explicații și vor să împiedice acest demers

"După deconectarea rețelei de la sursa de electricitate, echipajele de intervenție au extras victima de sub metrou, aceasta (femeie, aproximativ 25 ani) fiind inconștientă, cu multiple traumatisme", a precizat ISUBIF.

La caz au acționat două echipaje SMURD, Detașamentul Special de Salvatori și o autospecială de stingere.

Metrorex a informat anterior că o posibilă tentativă de suicid a avut loc joi dimineața, în jurul orei 8:15, în stația de metrou Ștefan cel Mare, firul 2, în urma acestui eveniment circulația trenurilor de metrou fiind reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situații.

FOTO Mini-tramvai în România. Primul tramvai de mici dimensiuni a intrat în teste, la Timișoara CITEȘTE ȘI FOTO Mini-tramvai în România. Primul tramvai de mici dimensiuni a intrat în teste, la Timișoara

"Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul", a menționat sursa citată.

Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale începând cu ora 8:44.

Programul de circulație al Metrorex se menține conform graficelor de circulație aprobate, chiar dacă șapte trenuri CAF au fost introduse în programul de revizie planificată, a anunțat recent compania.

Pentru a face față graficului, compania a introdus în circulație trenuri de tip Bombardier.

”Metrorex informează publicul călător că programul de circulație a trenurilor de metrou se menține conform graficelor aprobate, cu respectarea intervalelor normale de circulație pe toate magistralele. În această perioadă, 7 trenuri CAF au fost introduse în programul de revizie planificată, în conformitate cu programul de mentenanță stabilit de fabricant”, a transmis Metrorex.

Compania menționează că aceste lucrări fac parte din activitatea de mentenanță preventivă și au ca obiectiv menținerea trenurilor în parametri optimi de funcționare și asigurarea unui nivel ridicat de siguranță pentru călători.

”Pentru asigurarea mobilității călătorilor pe Magistrala 2 și pentru menținerea intervalelor de circulație prevăzute în graficele aprobate, Metrorex a introdus în circulație trenuri de tip Bombardier, care îndeplinesc aceleași cerințe privind siguranța și confortul călătorilor. Metrorex depune toate eforturile necesare pentru ca circulația trenurilor să se desfășoare conform graficelor de circulație aprobate, în condiții de siguranță, regularitate și confort, iar lucrările de mentenanță să fie realizate în mod planificat, fără afectarea programului normal de transport”, a mai transmis compania.

Italia vrea mai mulți bani de la bănci CITEȘTE ȘI Italia vrea mai mulți bani de la bănci

Metrorex recomandă călătorilor să urmărească website-ul oficial www.metrorex.ro pentru a consulta atât programul de circulație care a intrat în vigoare la 01.09.2026, ce prevede intervale de circulație mai scurte, cât și alte detalii referitoare la serviciile Metrorex.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2542 +0.0019+0.04 %
1 USD4.5194 -0.0030-0.07 %
1 GBP6.1184 0.00000.00 %
1 CHF5.5768 +0.0029+0.05 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite