Ministrul Transporturilor: CNAIR a semnat rapoartele de atribuire pentru lotul 5 din autostrada Comarnic-Brașov și pentru centura Comarnic

Ministrul Transporturilor: CNAIR a semnat rapoartele de atribuire pentru lotul 5 din autostrada Comarnic-Brașov și pentru centura Comarnic
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 mai 2017

Rapoartele de atribuire pentru lotul 5 al autostrăzii Comarnic - Brașov, secțiunea Brașov-Cristian, dar și pentru varianta de ocolire a orașului Comarnic au fost semnate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a precizat că în scurt timp vor începe lucrările, dacă nu vor fi depuse contestații.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"S-a semnat raportul de atribuire pentru lotul 5 de la autostrada Comarnic - Brașov, secțiunea Brașov-Cristian, cât și raportul de atribuire pentru varianta de ocolire de la Comarnic, astfel încât vor începe lucrările, dacă nu vom avea contestații în perioada următoare", a spus Cuc.

Lucrările la autostrada Comarnic-Brașov vor începe anul acesta, la un tronson între Brașov și Cristian, la 13 ani de la lansarea proiectului, scrie News.ro.

Ministerul Transporturilor a anunțat luna aceasta că va semna, la sfârșitul lunii iunie, contractul de proiectare și execuție.

Iohannis a promulgat noua Lege RCA. Prețurile detaliate pe fiecare firmă de asigurare, pe șofer și pe mașină, cu primele calcule concrete, pe cazuri reale CITEȘTE ȘI Iohannis a promulgat noua Lege RCA. Prețurile detaliate pe fiecare firmă de asigurare, pe șofer și pe mașină, cu primele calcule concrete, pe cazuri reale

Tronsonul de autostradă Comarnic - Brașov este împărțit în cinci sectoare, sectoarele 1 și 5 fiind cele dinspre Comarnic, respectiv dinspre Brașov, în lungime totală de 10 kilometri.

Ministrul Transporturilor spune că raportul de atribuire pentru centura Comarnic a fost semnat săptămâna aceasta și urmează să se desemneze câștigătorul.

”Sper să nu avem contestații. La Bușteni urmează în perioada următoare. Deci, ce a fost deblocat timp de doi ani uitați că se deblochează acum", a susținut ministrul Transporturilor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat în ianuarie că a prevăzut în bugetul pentru acest an sumele necesare realizării proiectele aflate în pregătire, precum autostrăzile Comarnic - Brașov și Târgu Mureș - Iași, dar și pentru proiecte în derulare, precum centura Bucureștiului.

Autostrada Comarnic - Brașov a fost promisă în ultimii zece ani în toate campaniile electorale, însă până acum nu au început niciun fel de lucări.

În schimb, în fiecare weekend, iar în perioada verii și în cursul săptămânii, traficul pe Valea Prahovei, mai ales în zona Bușteni - Sinaia, este îngreunat din cauza numărului foarte mare de mașini care circulă pe DN 1 între Brașov și București.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
cnair
comarnic brasov