Ministrul Transporturilor spune cum va circula metroul după 15 mai

Ministrul Transporturilor spune cum va circula metroul după 15 mai
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mai 2020

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că vor fi luate măsuri de siguranță pentru fiecare mod de transport în parte, începând cu data de 15 mai, iar în privința Metrorex se vor folosi toate trenurile disponibile, astfel încât timpii de așteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"La inițiativa domnului prim-ministru, vom avea o discuție clară despre măsurile pe care le vom lua pe fiecare mod de transport în parte, începând cu data de 15 mai. (...) Suntem pregătiți să luăm măsuri pentru fiecare mod de transport, inclusiv la metrou. Ne-am adresat Ministerului Afacerilor Interne pentru a ne sprijini, pentru că la metrou, mai întâi, trebuie să ne asigurăm că accesul se face în condiții de siguranță. În stații, de asemenea, se păstrează distanța. Noi venim cu maximum de trenuri posibil în această perioadă, astfel încât timpii de așteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute, în funcție de stațiile Metrorex", a afirmat ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.

FOTO Orban la Ford România. Președintele companiei: Avem nevoie de sprijin, ca afacere. Orban îndeamnă la cumpărarea de mașini produse în România. Inclusiv pentru a fi feriți....de virus CITEȘTE ȘI FOTO Orban la Ford România. Președintele companiei: Avem nevoie de sprijin, ca afacere. Orban îndeamnă la cumpărarea de mașini produse în România. Inclusiv pentru a fi feriți....de virus

Bode a subliniat că instituțiile statului au obligația să vină "cu un set de reguli pentru tot ceea ce înseamnă transportul public, fie că vorbim despre cursele speciale, cursele regulate, fie că vorbim despre transportul cu metroul".

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
metrou