Peugeot lansează „închirierea cu măsură”: mașini electrice la 150 de euro pe lună. „Dați mai puțin ca să ajungă la toți”

Peugeot lansează „închirierea cu măsură”: mașini electrice la 150 de euro pe lună. „Dați mai puțin ca să ajungă la toți”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 apr 2023

Marca franceză Peugeot deschide un segment nou de închirieri de automobile electrice, care pare că urmează principiul „dați mai puțin ca să ajungă la toți”. Sistemul, care va fi lansat deocamdată în Franța, are la bază un preț accesibil, dar condiționat de un număr limitat de kilometri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Închirierea cu măsură” sau „pe măsură” poate fi tradusă oferta pe care Peugeot o lansează pentru clienții din Franța, în această fază, numită în original „loyer sur mesure”.

Grindeanu, despre TAROM: În niciun caz nu intră în faliment. Prețurile călătoriei sunt mari și nu se reflectă în condițiile călătoriei, de multe ori CITEȘTE ȘI Grindeanu, despre TAROM: În niciun caz nu intră în faliment. Prețurile călătoriei sunt mari și nu se reflectă în condițiile călătoriei, de multe ori

Strategia pleacă de la ideea că pentru multe persoane prețul închirierii unui automobil depășește posibilitățile și, nu în ultimul rând, nevoile de mobilitate ale acestora, și asta pentru că, atunci când calculează prețul de închiriere, companiile includ și deprecierile automobilului pe un număr mare de kilometri.

Cu noua ofertă, Peugeot vine cu prețuri mult mai accesibile, în funcție de numărul de kilometri dorit de client. Cel mai mic preț anunțat este de-a dreptul accesibil, la 150 de euro pe lună, pentru un e-208, un automobil electric de clasă B, suficient pentru deplasări urbane și pe distanțe medii, în limita a 500 de kilometri pe lună.

Dacă clientul vrea să parcurgă distanțe mai mari într-o lună, el va plăti 7 cenți pe kilometru. Nici acesta nu este un preț prea mare, pentru că la 1500 de km parcurși, de exemplu în concediu, prețul crește cu 70 de euro, în luna de depășire, și revine la 150 de euro în lunile următoare.

Corespondență din Istanbul - VIDEO & FOTO Ford a prezentat, în premieră, primul automobil electric fabricat în România CITEȘTE ȘI Corespondență din Istanbul - VIDEO & FOTO Ford a prezentat, în premieră, primul automobil electric fabricat în România

Peugeot anunță că oferta este disponibilă pe toată gama de electrice, respectiv pe e-208, e2008 și, în curând, e308. Cel mai mic model, e208, are o baterie de 51 kWh care asigură o autonomie de 400 de km, fiind echipat cu un motor de 115 kW.

Serviciile de mobilitate, în special cele de rent-a-car și car-sharing, au intrat în atenția constructorilor de automobile ca o sursă potențială de venituri pentru perioada următoare, studiile de piață arătând că există un interes tot mai mare pentru acest tip de utilizare, în detrimentul deținerii ca proprietar a unui vehicul.

Prețurile destul de mari, care fac mai rentabilă achiziția în leasing sau în rate a unui automobil țin deocamdată departe potențialii clienți de sistemul de subscripție (abonament) pe care încearcă producătorii să-l lanseze.

Mai multe mărci auto, în special cele chineze sau cele de lux, au lansat servicii de utilizare pe bază de abonament pentru mașini, abonament care include toate asigurările și costurile de mentenanță și permite schimbarea mașinii în orice moment. 

viewscnt
Afla mai multe despre
peugeot e208
inchiriere auto electrica
pret inchiriere peugeot