Piața de autoturisme din România a atins un nou record. Tesla Model Y a depășit vânzările Jogger

Piața de autoturisme din România a atins un nou record. Tesla Model Y a depășit vânzările Jogger
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 2 aug 2023

Înmatriculările din România au atins un nivel record pentru ultimii doi ani, vârfurile anterioare fiind înregistrate în 2021. Cifrele din luna iulie sunt rezultatul livrărilor făcute de dealeri pe comenzile generate de Programul Rabla.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

România a înmatriculat în luna iulie 13.630 de autoturisme și 1.127 de autovehicule comerciale, piața totală de automvehicule ridicându-se la 19.008 unități, cu 10,1% mai mare decât cea din urmă cu un an. Pentru segmentul de autoturisme este cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii doi ani, de la maximele raportate în lunile iulie și august 2021, când se depășeau 15.000 de autoturisme lunar.  Acum, creșterea față de iulie 2022 a fost de 12,65%, ceea ce contribuie la creșterea pe întreg anul la aproape 24%, cu un volum total de 87.275 de autoturisme.

Cele mai vândute mărci din luna iulie au fost Dacia, cu 3682 de autoturisme, care se menține lider cu o cotă de piață de peste 30%, iar în rândul mărcilor de import a revenit Toyota, cu 996 de unități, urmată de Hyundai, cu 982 unități, și Skoda, cu 877 unități. Renault, care pentru câteva luni urcase în clasament pe primul loc, a redus ritmul și a livrat 776 autoturisme în iulie, puțin peste VW (763 unități) și Ford (563 unități). Citroen, Peugeot și BMW încheie un top 10 al mărcilor în a șaptea lună a anului.

În privința celor mai vândute autoturisme din luna iulie, cele cinci modele Dacia își mențin supremația, însă acestea sunt separate, pe locul 5, de vedeta lunii, Tesla Model Y, care îi ia fața lui Jogger. Așadar, avem Logan pe primul loc, cu 1349 unități, urmat de Duster, cu 909 unități, Spring, 828, și Sandero, cu 759 unități. Pe locul 5, Model Y are 472 de exemplare, iar Jogger se retrage pe locul șase, cu 463 de unități. Celelalte modele de import din clasament sunt Skoda Octavia, Toyota Corolla și Hyundai Tucson.

GRAFIC Dacia își revine în Franța, după o lună de declin, și se apropie de 10% din piață CITEȘTE ȘI GRAFIC Dacia își revine în Franța, după o lună de declin, și se apropie de 10% din piață

După șapte luni, cele cinci modele ale Dacia conduc în clasamentul vânzărilor, cu liderul Logan având 7700 de unități, iar modelul electric Spring un total de 3266 exemplare înmatriculate. Topul modelelor de import este condus de Renault Clio, Renault Megane și Hyundai Tucson.

Vânzările mărcilor auto în intervalul ianuarie – iunie au pe primul loc Dacia, cu 28.896 unități, marca având o creștere de 45% față de 2022, fiind evident impactul ieșirii din criza de semiconductori. Pe primul loc la importatori se află Renault, care își conservă poziția, cu o creștere foarte mare, de 64%. Îmediat pe locul al doilea în rândul importatorilor se află Toyota, care a recuperat terenul pierdut în ultimele 2 – 3 luni, având 6.133 unități înmatriculate și o creștere de 8 procente. Skoda, cu 25% creștere, și VW, cu 29% creștere, sunt mărcile care au reveit puternic în ultima perioadă, în timp ce Hyundai scade ușor, cu -1,1%, și coboară tocmai pe locul 6. Scăderi au mai înregistrat Ford (-16,7%), ca urmare a dispariției unor modele din gamă, și Fiat, de asemenea, cu o ofertă mult redusă de modele (-33,6%). În rândul mărcilor de import, lider este BMW, cu 2.672 autoturisme înmatriculate și un avans de 61%. 

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari romania
piata auto romania
piata auto
inmatriculari europa
inmatriculari dacia