Primăria Capitalei vrea să cumpere 46 de tramvaie cu fonduri PNRR

Primăria Capitalei vrea să cumpere 46 de tramvaie cu fonduri PNRR
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 oct 2022

Primăria Capitalei vrea să cumpere 46 de tramvaie, la o valoare totală maximă de 701.780.112 de lei fără TVA, folosind fonduri prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința extraordinară a Consiliului General al Capitalei, scrie Agerpres.

TAROM cedează în fața low-cost și renunță la Barcelona și Viena deși sunt extrem de folosite de români CITEȘTE ȘI TAROM cedează în fața low-cost și renunță la Barcelona și Viena deși sunt extrem de folosite de români

Consilierii municipali urmează să aprobe depunerea unei cereri de finanțare pentru achiziția a 46 de tramvaie din gama 27 de metri unidirecționale și bidirecționale, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta C10 - Fondul local.

Conform referatului de aprobare, obiectivul major al achiziției îl reprezintă creșterea numărului de pasageri, prin creșterea atractivității transportului în comun și încurajarea cetățenilor de a renunța la deplasarea cu autovehiculele personale, pentru a reduce poluarea și congestiile de trafic. Se estimează că în anul 2030, transportul public de suprafață va înregistra o creștere a numărului de călători de aproximativ 700.000.

Dintre cele 46 de tramvaie, 26 ar urma să fie unidirecționale, la un preț estimat de 2.970.000 euro, iar 20 bidirecționale, la un preț estimat de 3.267.000 euro.

Ar rezulta astfel o valoare totală de 142.560.000 euro fără TVA. Valoarea maximă eligibilă disponibilă ce poate fi solicitată prin PNRR pentru achiziția de tramvaie este de 2.000.000 euro/bucată, fără TVA.

"Diferența din suma totală estimată, respectiv 50.560.000 euro, preț fără TVA, va fi considerată cheltuială neeligibilă și va fi suportată de beneficiar", se precizează în referat.

Potrivit raportului de specialitate, tramvaiele ar permite și reducerea emisiilor de carbon, fiind vorba despre "vehicule moderne, cu podea joasă, 100% electrice cu zero emisii, mai rapide, mai puțin zgomotoase, cu facilități STI - sisteme tehnice inteligente".

Conform notei de fundamentare, vechimea medie a parcului de tramvaie din București este de aproximativ 20,61 de ani, iar cel mai vechi model, TATRA T4R, este în funcționare de 48 de ani.

STB deține în total 405 tramvaie, care au în prezent un grad mare de uzură și necesită activități de mentenanță, unele fiind imobilizate din cauza lipsei pieselor de schimb. Modelul de tramvai V3A-M reprezintă majoritatea parcului de tramvaie al STB SA, cu un total de 263 de vehicule din aceasta gamă și o vechime medie de 22 de ani. Peste 80% din tramvaiele operate de STB au durata normală de funcționare depășită, întrucât conform HG 2139/2004, durata normală de funcționare la tramvaie este de 14 ani, se explică în document.

Sistemul de transport public a înregistrat în perioada 2015 - 2020 o creștere de aproximativ 20% a numărului de călători datorită modernizării parcului cu 400 autobuze Euro 6 și 130 de autobuze hibrid.

"Preconizăm o creștere de peste 45% a numărului de pasageri (peste 275.000.000 de călătorii) a operatorului de transport STB până în anul 2030, creșterea fiind susținută de investițiile pentru înnoirea parcului de vehicule, infrastructurii pentru transportul verde, punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice și a infrastructurii de sisteme inteligente de management al transporturilor, corelate cu creșterea produsului intern brut preconizat de Comisia Naționala de Strategie și Prognoză și Economist Intelligence Unit", se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.

viewscnt
Afla mai multe despre
primăria capitalei
tramvaie