Producția de automobile din România mai păstrează doar un mic avans față de 2020, după un declin puternic și în septembrie. Dacia și Ford, sever afectate de criza de semiconductori

Producția de automobile din România mai păstrează doar un mic avans față de 2020, după un declin puternic și în septembrie. Dacia și Ford, sever afectate de criza de semiconductori
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 oct 2021

Cele două uzine de autoturisme din România, Dacia și Ford, au fost sever afectate de criza de semiconductori și în luna septembrie, volumul raportat de ACAROM fiind aproape la jumătate față de cel înregistrat în urmă cu un an, când era atins recordul de producție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

România a pierdut o producție de aproape 30.000 de autovehicule care nu au mai fost asamblate în cele două uzine de la Mioveni și Craiova, ca urmare a opririlor de producție repetate. A produs numai 29.077 autoturisme în luna septembrie, un volum pe care altădată îl atingea Dacia singură.

Altex, investiții de 15 milioane de euro, ȋn 2021, pentru consolidarea poziției de lider al pieței de retail CITEȘTE ȘI Altex, investiții de 15 milioane de euro, ȋn 2021, pentru consolidarea poziției de lider al pieței de retail

Declinul cel mai mare a fost înregistrat în cazul celor de la Ford, care au fost nevoiți să diminueze în mai multe rânduri producția, în această vară, din cauza lipsei de componente electronice.

Concret, Dacia a produs 21.921 autoturisme, cu aproape 40% mai puține decât anul trecut, când ănregistra cel mai mare volum produs vreodată la Mioveni. Dacia a pierdut, teoretic, circa 14.000 de mașini pe care nu le-a mai produs. La rândul lor, cei de la Ford au asamblat numai 7.156 de autoturisme Puma și EcoSport, o scădere la fel de drastică de circa 14.000 de autovehicule, care reprezintă un declin de 66%.

Duelul granzilor: BMW a reușit să depășească Mercedes-Benz, după mulți ani CITEȘTE ȘI Duelul granzilor: BMW a reușit să depășească Mercedes-Benz, după mulți ani

După nouă luni, situația rămâne pozitivă pentru industria auto din România, cu o producție în cele două uzine de 315.115 vehicule, cu 3,3% mai multe decât anul trecut, dar cu perspective de intrare în zona negativă, începând din octombrie, fiind slabe șanse ca situația să se remedieze. Nivelul producție este sub cel din 2019 cu circa 40.000 de autoturisme, în acest moment, iar diferența s-ar putea adânci în ultimul trimestru.

viewscnt
Afla mai multe despre
productie dacia
productie ford
dacia mioveni
ford craiova
productie auto romania