RAR: Aproape jumătate din mașinile controlate pe șosele - defecte majore. Peste 100.000 de mașini SH de import, respinse

RAR: Aproape jumătate din mașinile controlate pe șosele - defecte majore. Peste 100.000 de mașini SH de import, respinse
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 mar 2022

Registrul Auto Român atrage atenția asupra stării periculoase a parcului auto din România. Chiar dacă controalele din trafic urmăresc mașinile suspecte de defecțiuni, numărul foarte mare de defecte arată cât de gravă este situația pe șosele.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În 2021, angajații Registrului Auto Român au oprit în trafic pentru control tehnic un număr de 75.600 de vehicule cu mai bine de 11.0000 de vehicule în plus comparativ cu anul 2020. Bilanțul acestor controale arată că 46,39% dintre mașinile oprite aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme. Cei de la RAR precizează că procentul nu se aplică întregului parc auto din România, însă chiar și în această situație poate fi evidențiată starea precară a vehiculelor care circulă pe străzile din România.

Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

După cum susține RAR, cele mai multe defecțiuni ale mașinilor controlate au fost la instalația electrică, de iluminare-semnalizare și auxiliară (28,64%), la emisiile poluante (25,65%), la sistemele de rulare (punți, jante, anvelope și suspensie) (13,81%) și la parbriz, geamuri laterale, lunetă, oglinzi (12,97%). Toate acestea pot pune în pericol siguranța traficului, atât pentru cei din mașinile cu defecțiuni, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,35% dintre vehiculele controlate și în 1,71% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcție. În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat depășirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.193 de autovehicule. Inspectorii RAR au depistat în trafic și vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcție sau la punți și fuzete. În cazul a 4.941 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.

Aproximativ 2,9% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de dovada de inspecție tehnică periodică - ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră pe parcursul anului 2021 au fost aplicate 26.639 de sancțiuni, au fost retrase 21.760 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 279 vehicule și 386 ITP-uri au fost anulate.

„Rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea tehnică generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta neconformități”, precizează reprezentanții RAR.

Controale în stații ITP și ateliere de reparații – aproape 1000 de inspectori tehnici sancționați

Departamentul Supraveghere de Piață a desfășurat 4.666 de acțiuni de control finalizate prin întocmirea a 4.036 de procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor și a 630 de invitații însoțite de note de constatare. S-au dispus măsuri contravenționale în valoare de 4.224.100 de lei și măsuri complementare. În cazul stațiilor ITP controlate, cele mai frecvente abateri constatate au fost folosirea de echipamente neconforme și nerespectarea procedurilor de efectuare a inspecțiilor tehnice. În urma verificărilor la atelierele de reparații, abaterile cele mai frecvente au vizat efectuarea de operațiuni neautorizate sau neîndeplinirea obligației de a realiza verificările necesare înainte de punerea în circulație a autovehiculului.

EXCLUSIV Dacia lucrează deja la un nou automobil electric și pregătește și un nou concept-car CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dacia lucrează deja la un nou automobil electric și pregătește și un nou concept-car

La stațiile ITP

Statisticile RAR arată că în 2021 au fost disponibile în România 2.440 de stații ITP autorizate. În cursul anului au fost autorizate 370 de stații ITP noi, în timp ce 67 și-au încetat activitatea la cerere.

Inspectorii RAR au reinspectat 98.208 vehicule și au desfășurat 16.982 de activități de monitorizare de fond a activității acestor stații ITP, inclusiv cu verificarea înregistrărilor video realizate.

La finalul acestor controale, 979 de inspectori tehnici au fost sancționați prin menționarea pe verso-ul certificatului de atestare a abaterilor constatate. Dintre aceștia, 171 de inspectori tehnici au rămas fără certificat de atestare din cauza abaterilor repetate sau pentru abateri grave.

În reprezentanțele RAR, 20% din mașinile SH de import, respinse

Reprezentanțele RAR au eliberat în anul 2021 un număr de 687.105 cărți de identitate pentru vehiculele noi sau utilizate. Dintre acestea, 497.731 au fost pentru autovehicule second-hand

Cei de la RAR spun că 20% din mașini au fost respinse la verificarea inițială efectuată în reprezentanțele Registrului Auto Român, în anul 2021. Dintre cele 497.731 de autovehicule utilizate care au solicitat obținerea CIV, 106.245 (21,35%) au fost respinse la prima prezentare.

Cele mai frecvente motive de respingere au fost:

-          neconformități ale echipamentelor electrice (24,48% din totalul respingerilor);

-          neconformități ale sistemului de frânare (12,54% din totalul respingerilor);

-          neconformități la șasiu/cabină (11,80% din totalul respingerilor).

RAR Online

Aproximativ jumătate (49%) dintre programările efectuate pentru serviciile prestate de RAR s-au făcut online, prin intermediul site-ului oficial www.rarom.ro. În anul 2021 au fost validate 706.703 programări la nivel național (în creștere față de valoarea de 704.595 din 2020), dintre care 346.123 au fost obținute online (creștere cu 13,6% față de cele 304.663 din 2020), respectiv am ajuns la un procent de 49% de utilizare a sistemului WEB de programări, la nivelul anului 2020 valoarea fiind de 43,2%.

viewscnt
Afla mai multe despre
controale rar
respins rar carte identitate
principalele defecte rar