O restructurare a Renault Group ar putea aduce retragerea Renault de pe piețele pe care nu performează, în timp ce unele modele cu rezultate slabe să fie scoase din producție.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Renault ar putea să renunțe la anumite piețe și chiar să elimine anumite modele, ca parte a unui program de restructurare, după cum a declarat actualul CEO interimar, Clotilde Delbos, în cadrul unei conferințe de presă. „Vom evita asta dacă putem, dar trebuie să ne punem întrebarea: putem noi să menținem aceeași strategie? Nu cred asta. Piața se schimbă, trebuie să ne adaptăm”, a declarat fosta șefă a finanțelor Renault, Clotilde Delbos, care acum conduce ca interimar Renault Group.
În următoarele luni în Renault urmează să fie făcută o revizuire a activității, astfel încât și compania să-și poată reașeza operațiunile, așa cum a făcut-o Nissan, după arestarea fostului președinte Carlos Ghosn, potrivit Automotive News. Șefa Renault a mai precizat jurnaliștilor că este sigură că e posibil ca relațiile cu Nissan să fie mai eficiente decât sunt în prezent.
Clotilde Delbos lucrează în cadrul Renault Group din 2012, ca controlor financiar. Din 2014 a devenit director global Control al Alianței Renault Nissan și senior vicepreședinte al Renault Group, controlor. Din 2016, este Executive Vicepreședinte, CFO al Renault Group. Totodată a devenit președinte al băncii grupului, RCI Banque.
În luna octombrie a fost numită CEO interimar, cu efect imediat, în urma demiterii lui Thierry Bollore de către Consiliul de Administrație al Renault Group. Există informații potrivit cărora Clotilde Delbos și-ar fi depus și ea CV-ul pentru postul de CEO, însă a refuzat să comenteze această informație în fața jurnaliștilor.