Renault vrea să concureze cu Tesla

Renault vrea să concureze cu Tesla
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2023

Renault a prezentat noua arhitectură software a viitoarelor sale vehicule care, susține producătorul auto francez, va fi până în 2026 la același nivel cu cea a liderului industriei de vehicule electrice, Tesla, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul francez, ca și cei mai mulți producători auto, este de luni de zile sub amenințarea reducerilor de preț ale Tesla. În Franța, prețul de catalog al Tesla Model 3 începe acum de la același nivel cu cel al modelului electric Renault Mégane, aproximativ 42.000 euro (46.318 dolari), scrie Agerpres.

Dacia Spring, cel mai vândut automobil electric din Renault Group și în Top 10 în Europa, după Tesla și VW CITEȘTE ȘI Dacia Spring, cel mai vândut automobil electric din Renault Group și în Top 10 în Europa, după Tesla și VW

Deși șeful Renault, Luca de Meo, a admis că Tesla rămâne "o provocate pe termen scurt", el a declarat că producătorul auto francez nu se va angaja într-un război al prețurilor pe segmentul vehiculelor electrice.

"Nu vrem să facem ceea ce am făcut în trecut, vrem să ne vindem mașinile noastre, nu vrem să oferim gratis mașinile noastre", a afirmat Gilles Le Borgne, șeful diviziei de inginerie a Renault.

Un design "al unui vehicul definit de software" va fi în centrul viitoarei entități a Renault dedicată vehiculelor electrice - Ampere - a informat grupul francez. Dezvoltat împreună cu Google și Qualcomm Inc, va reduce considerabil complexitatea, având doar 20 de procesoare la bord pentru conducerea mașinii, în loc de o sută în prezent.

"Este similar cu Tesla, în 2026 ei vor avea aceeași abordare, vor avea aceeași abordare a arhitecturii vehiculelor electrice", a explicat Frédéric Vincent, șeful diviziei digitale a Renault.

"În 2026, vom fi la nivelul Tesla în domeniul vehiculelor definite de software", a adăugat le Borgne.

Programul pentru modelul utilitarei electrice FlexEVan va inaugura noua arhitectură software Renault în 2026, urmat de brandul sport Alpine și apoi de toate modelele brandului Renault.

FOTO Primarul general al Capitalei anunță refacerea Podului Calicilor CITEȘTE ȘI FOTO Primarul general al Capitalei anunță refacerea Podului Calicilor

Luna trecută, Renault a anunțat că îl va implica și pe partenerul japonez Nissan în proiectul utilitarei FlexEVan, acesta urmând să fie unul din cele aproximativ 10 proiecte la care cei doi producători auto vor continua să colaboreze în cadrul alianței lor reformate.

Noua utilitară FlexEVan care va funcționa în întregime pe baterie va extinde linia de vehicule comerciale ușoare a Renault, linie care include modelul Kangoo, pentru care anul trecut au fost vândute 330.000 de unități.

FlexEVan va viza necesitățile de livrări urbane, oferind conectivitate deplină pentru managementul în timp real al flotelor, a declarat în luna mai a anului trecut directorul general de la Renault, Luca de Meo.

Atunci, Luca de Meo a anunțat că Renault are de gând să înființeze Flexis, un parteneriat cu un producător de componente pentru a dezvolta o platformă electrică dedicată special noii familii de utilitare. Renault a demarat discuții cu operatorii de logistică și operatorii de flote pentru a strânge posibile pre-comenzi, a mai spus atunci directorul grupului francez. 

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
tesla