Salonul Auto din New York a fost anulat. Centrul expozițional este în prezent spital COVID-19

Salonul Auto din New York a fost anulat. Centrul expozițional este în prezent spital COVID-19
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 23 mai 2020

Organizatorii salonului auto din New York au anunțat că anulează ediția din acest an a acestui eveniment, după ce inițial o amânaseră din aprilie în august. Efectele pandemiei de coronavirus împiedică organizarea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Salonul auto din New York, unul din evenimentele importante ale industriei auto, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, transmit organizatorii. Pavilionul expozițional, Javits Convention Center, în care ar fi trebuit să se țină salonul este în acest moment spital covid, iar efectele crizei asupra economiei americane împiedică în acest moment derularea unui astfel de eveniment.

Salonul din New York ar fi trebuit să se desfășoare în aprilie, el fiind amânat, la începutul epidemiei, pentru luna august. Organizatorii sperau la momentul respectiv ca această criză să nu ia amploare.

Transalpina - redeschisă în weekend CITEȘTE ȘI Transalpina - redeschisă în weekend

După salonul din Detroit, care se desfășura anterior în luna ianuarie, și și-a mutat datele pentru iunie 2021, salonul din New York este al doilea ca importanță nu doar pentru piața americană, ci și pentru producători din Europa sau Asia, ei folosind evenimentul pentru dezvăluirea unor dintre noile modele ale anului.

Potrivit organizatorilor, următoarea ediție a Salonului auto din New York va avea loc în aprilie 2021.

Anul acesta au fost anulate toate saloanele auto care ar fi trebuit să se desfășoare la nivel global: Detroit, Geneva, New York, Paris. De asemenea, celebrul Concours d’Elegance din Pebble Beach, California, a fost anulat. Singurul care a rămas în vigoare, până în acest moment, este salonul din Los Angeles, din luna noiembrie, în timp ce salonul din Beijing a fost amânat pentru septembrie, dar nu este încă certă organizarea lui.

viewscnt
Afla mai multe despre
salon auto new york anulat
saloane auto