Scădere drastică a producției Duster, pentru a doua lună consecutiv, din cauza vânzărilor slabe

Scădere drastică a producției Duster, pentru a doua lună consecutiv, din cauza vânzărilor slabe
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 10 mar 2020

Producția de automobile din România a intrat într-o perioadă mai puțin reușită, chiar dacă avem două uzine cu un volum bun și un total de aproape 100.000 de vehicule, după numai două luni. Ford își menține ritmul de creștere, dar Dacia a fost nevoită să-și reducă producția pentru a doua lună consecutivă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producția mărcii Dacia, la uzina din Mioveni, Argeș, a scăzut și în februarie, potrivit datelor transmise de ACAROM, după ce luna ianuarie adusese un declin de aproape 30% al producției. Volumul fabricat în a doua lună a anului a fost de 27.883 unități, mai mare decât cel din ianuarie, dar cu 13 procente sub cel de anul trecut. Cea mai mare scădere a fost cea a SUV-ului Duster, care a fost fabricat în 20.724 exemplare, cu 4.000 mai puține decât în februarie 2019, respectiv -16,45%. Și Sandero a scăzut, cu un procent și mai mare, 24,15% în minus, la un volum de 2.268 unități.

Logan și Logan MCV au crescut față de anul trecut, dar nivelul lor era unul redus, în februarie 2019, astfel că baza de raportare era mică. Uzina  a mai produs și 1.223 de kituri pentru Algeria, cu peste 50% mai puțin decât anul trecut.

După două luni, fabrica Dacia înregistrează o scădere a producției de 8,2 procente față de ianuarie - februarie 2019, cu 59.904 vehicule produse. Cea mai mare scădere este pentru Duster, care are doar 36.421 unități fabricate, față de 50.246 anul trecut (-38%).

Piața de autoturisme cade pentru a doua lună consecutivă, în România. Dacia, principalul vector de declin CITEȘTE ȘI Piața de autoturisme cade pentru a doua lună consecutivă, în România. Dacia, principalul vector de declin

La Ford, producția a crescut și în februarie, ca urmare a creșterii ritmului noului model Puma. Dacă anul trecut erau produse 12.579 de vehicule, toate EcoSport, acum a fost fabricate 20.155 (Puma plus EcoSport). După două luni, Ford a produs 39.941 de automobile, cu 20.000 mai puține decât Dacia, dar cu 47% mai multe decât în intervalul similar din 2019.

În total, industria de autoturisme românească a produs în primele două luni 99.845 de unități, cu 14% mai multe față de anul trecut.

Scădere drastică a producției Duster, pentru a doua lună consecutiv, din cauza vânzărilor slabe

Dacia înregistrează scăderi ale vânzărilor pe cele mai importante piețe ale sale, din motive care țin în principal de intrarea în vigoare a unor limite de emisii de CO2 mai dure, care au obligat constructorii să retragă unele motorizări din ofertă. Din acest motiv, uzina de la Mioveni, singura în care este produs modelul Duster pentru Europa, a fost nevoită să-și restrângă producția.

Anul trecut a fost un an-record pentru uzina din Argeș, fiind atins un volum de aproape 350.000 de unități, capacitatea maximă a uzinei.

viewscnt
Afla mai multe despre
productie automobile romania
uzina dacia
uzina ford craiova
productie ford puma