Tesla cheltuiește 1 miliard de dolari pe trimestru pentru cercetare-dezvoltare și vânzări. Elon Musk promite că Model Y va fi o revoluție

Tesla cheltuiește 1 miliard de dolari pe trimestru pentru cercetare-dezvoltare și vânzări. Elon Musk promite că Model Y va fi o revoluție
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 3 mai 2018

Tesla nu doar că îți continuă activitatea cu pierderi, dar acestea se măresc de la un trimestru la altul. Primele trei luni din 2018 s-au încheiat cu un minus de 784,6 milioane de dolari, la venituri de 3,41 miliarde dolari, o dublare a pierderilor în comparație cu trimestrul 1 din 2017. Practic, Tesla a avut doar două trimestre cu profit, de la debutul său pe bursă, în urmă cu 8 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit bilanțului publicat de companie, veniturile din activitățile cu autovehicule s-au ridicat la 2,7 miliarde dolari, din care 2,5 miliarde au fost încasați din vânzări, restul din leasing. Creșterea față de veniturile realizate în urmă cu un an este de 19%, în timp ce față de trimestrul anterior creșterea este de 1%. Veniturile din energie au fost de 410 milioane dolari.

Costurile operaționale s-au ridicat la 2 milioane la producția de automobile, 375 milioane dolari la divizia de energie, 381 milioane pentru servicii și altele. În total, compania a generat venituri operaționale nete de 456,5 milioane dolari, dar cheltuielile pentru cercetare & dezvoltare plus costurile cu vânzările s-au ridicat la 1 miliard de dolari, valoare comparabilă cu cea de anul trecut, când se înregistrau 925 milioane dolari. În acest mod, rezultatul net a fost negativ, o pierdere de aproape 600 milioane dolari, similară cu cea din trimestrul patru 2017, dar dublă față de anul trecut. La aceasta se adaugă dobânzi de 150 milioane dolari și alte cheltuieli care ridică pierderea exercițiului financiar pe primul trimestru la 784,6 milioane dolari. Valoarea atribuită acționarilor a fost de 709 milioane dolari.

Tesla cheltuiește 1 miliard de dolari pe trimestru pentru cercetare-dezvoltare și vânzări. Elon Musk promite că Model Y va fi o revoluție

Model 3, principalul produs cu probleme din portofoliul companiei, a ajuns la un ritm de producție de 2.270 unități pe săptămână, aproximativ jumătate din valoarea prognozată de CEO-ul companiei, Elon Musk, cea necesară pentru ca lichiditățile să fie pozitive.

Compania a anunțat că are peste 450.000 de rezervări la finele trimestrului, o valoare uluitoare dată fiind viteza cu care aceste modele sunt livrate. Musk a declarat că ținta pentru acest an este de 100.000 de vehicule livrate.

Primul model Skoda produs în afara Cehiei: Karoq va fi fabricat în Germania, ca urmare a cererii tot mai mari CITEȘTE ȘI Primul model Skoda produs în afara Cehiei: Karoq va fi fabricat în Germania, ca urmare a cererii tot mai mari

Referitor la noul produs, Model Y, Elon Musk a declarat că acesta va intra în producție în 2020, infirmând astfel speculațiile publicate de jurnaliștii de la Reuters, care susțineau că mașina va fi lansată anul viitor. Un alt punct sensibil pe care l-a atins Musk a fost cel referitor la automatizare, despre care acesta a spus că a fost exagerat și a dăunat ritmului de producție.

Tesla are în momentul de față datorii de circa 10 miliarde dolari, aproximativ 1,2 miliarde fiind scadenți în următoarele 12 luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
elon musk
rezultate tesla
trimestrul 1