Tranzacția marchează un nou pas în consolidarea diviziei de leasing operațional a Autonom și, sub rezerva finalizării, va contribui la extinderea flotei, a portofoliului de clienți și a competențelor în administrarea flotelor corporate.
Finalizarea tranzacției este condiționată, printre altele, de obținerea aprobării Consiliului Concurenței și a aprobării privind examinarea investițiilor străine directe.
„Leasingul operațional are un rol important în dezvoltarea Grupului Autonom, iar acordul pentru preluarea afacerii Business Lease România reflectă încrederea noastră în potențialul acestui segment. Vedem în această tranzacție oportunitatea de a combina experiența celor două echipe cu rețeaua națională și ecosistemul de servicii Autonom. Pentru clienți, obiectivul nostru este simplu: să aibă un partener capabil și flexibil, care le înțelege activitatea și se adaptează odată cu ei”, au declarat Marius și Dan Ștefan, cofondatorii Autonom.
„Suntem mândri de ceea ce Business Lease România și angajații săi au construit de-a lungul anilor. În Autonom am găsit un partener local puternic, cu experiența, expertiză pe piața locală și ambiția necesară pentru a construi pe aceste fundații și pentru a sprijini compania în următoarea etapă de dezvoltare. Suntem convinși că această combinație va crea o platformă solidă pentru viitor, în beneficiul clienților, al angajaților și al afacerii în ansamblu.” a declarat Elias Drakopoulos, CEO Business Lease Group.
Sub rezerva finalizării tranzacției, preluarea Business Lease România ar urma să consolideze divizia de leasing operațional a Autonom, prin extinderea flotei și a portofoliului de clienți, precum și prin experiența echipei BLR în administrarea flotelor corporate.
Până atunci, Business Lease România își continuă activitatea ca până acum.
În cei 20 de ani de activitate, Autonom și-a dezvoltat divizia de leasing operațional inclusiv prin achiziții. În iulie 2018, compania a finalizat preluarea BT Operational Leasing de la Grupul Financiar Banca Transilvania, tranzacție însoțită de un parteneriat prin care clienții băncii au acces la o gamă extinsă de servicii de mobilitate.
În aprilie 2022, Autonom a finalizat achiziția Premium Leasing S.R.L., compania care opera sub brandul Țiriac Operating Lease, preluând o flotă de peste 2.600 de autovehicule și portofoliul său de clienți.
Cele două tranzacții au contribuit la extinderea activității și la consolidarea poziției Autonom pe piața locală de leasing operațional.
Societatea Autonom Services și-a majorat câștigul pretaxare EBITDA semestrial cu 7,4%, la 229,80 milioane lei, de la 214,00 milioane lei în perioada similar a anului trecut.
Autonom Services, compania de servicii de mobilitate cu o float de peste 18.000 de mașini, a realizat în primul semestru venituri totale din exploatare de 520,75 milioane lei, în creștere cu 18,8% față de 438,28 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
“Prima jumătate a anului 2026 a fost pentru Autonom o perioadă de creștere, dar și una în care am resimțit mai puternic complexitatea contextului economic în care operăm”, spun în raportarea semestrială fondatorii Marius și Dan Ștefan, care subliniază creșteri pe toate liniile de business ale companiei.
În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au majorat cu 23,4%, la 447,38 milioane lei, de la 362,55 milioane lei. Acesta este contextul în care compania afișează o pierdere de 10,41 milioane lei, comparative cu profitul net de 1,15 milioane lei, de la S1 2025.
“Principalul factor care a influențat această evoluție a fost pierderea netă din diferențe de curs valutar, de 46,1 milioane de lei, generată în cea mai mare parte de reevaluarea datoriilor financiare denominate în euro”, spune conducerea companiei. “Este important de menționat că vorbim despre un efect preponderent nerealizat, fără impact asupra fluxului de numerar în această perioadă, rezultat din reevaluarea în lei a datoriilor în euro, pe fondul deprecierii monedei naționale în prima jumătate a anului.”
La 30 iunie, Autonom avea active totale de 2,19 miliarde lei, cu 1,6% peste cele de 2,16 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au crescut cu 4,6%, la 1,93miliarde lei, de la 1,85 miliarde lei.
Aici sunt incluse și 3 emisiuni de obligațiuni cu care Autonom a ieșit să se finanțeze pe bursă. Ultima emisiune, în valoare de 30,00 milioane euro este scadentă în anul 2031 (AUT31E), a fost plasată chiar în această vară, la o dobândă fixă de 5,70%.
O emisiune cu aceeași valoare are maturitate în anul 2029 (AUT29E) și o a 2-a emisiune este de 48,03 milioane euro, are are termen în luna noiembrie a acestui an (AUT26E).
Grupul Autonom, care este și acționar principal al societății Millenium Insurance Broker (MIB), cu o participație de 43,48% din acțiuni, și a adus la cota pieței AeRO de la BVB respectiva firmă din domeniul brokerajului de asigurări în anul 2023.















