Ucraina va înceta orice tip de dragaj pe canalul Bâstroe

Ucraina va înceta orice tip de dragaj pe canalul Bâstroe
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mar 2023

O delegație a Ministerului Transporturilor a participat la Ismail, Ucraina, la o întâlnire cu partea ucraineană și reprezentanți ai Comisiei Europene, tema discuțiilor fiind dragarea canalului Bâstroe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„La finalul întâlnirii partea ucraineană și-a asumat să înceteze orice tip de dragaj (operațional, de investiții, etc). Totodată, programul măsurătorilor ce vor fi efectuate de către AFDJ Galați pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe va fi un subiect abordat în cadrul următoarelor întâlniri cu partea ucraineană”, a informat Ministerul Transporturilor.

Vânzările Dacia din Marea Britanie au crescut cu peste 300% CITEȘTE ȘI Vânzările Dacia din Marea Britanie au crescut cu peste 300%

Participanții au convenit că programul trebuie să se deruleze așa cum s-a stabilit, începând cu data de 15 martie, scrie Adevarul.

Partea ucraineană a precizat că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru a obține acceptul Forțele Navale ucrainene pentru ca reprezentanții părții române să intre și să măsoare pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe.

Comisia Europeană a fost de acord cu solicitările României

Reprezentanții Comisiei Europene au fost de acord cu solicitările României și au subliniat că prioritatea zero pentru facilitarea tranzitului de mărfuri dinspre Ucraina este creșterea capacității canalului Sulina.

Acest aspect a fost subliniat de reprezentanții DG MOVE și confirmat de omologii ucraineni.

Măsurile pentru creșterea capacității canalului Sulina vizează;

- sporirea numărului de piloți;

- modernizarea sistemului de balizaj pentru a se putea naviga în condiții de siguranță pe timp de zi și de noapte;

- achiziționare de nave tehnice și de software modern de management al traficului.

Reprezentanții Comisiei Europene au menționat că peste 50% din traficul de mărfuri sprijinit prin Planul "Solidarity Lanes" se desfășoară pe Dunăre.

În acest context au subliniat importanța creșterii capacității canalului Sulina, acesta fiind prioritar pentru obiectivele vizate prin "Solidarity Lanes".

Informații verificate de oficialii români arată că lucrările pentru navigația pe Canalul Bâstroe au fost aprobate de Consiliul de miniștri ai Ucrainei încă din luna februarie 2022 (înainte de începerea războiului).

Ulterior, războiul ar fi fost folosit ca pretext pentru a obține acordul de tranzit pentru nave terțe pe Canalul Bîstroe, deși Acordul bilateral permitea ca doar navele cu pavilioane ale țărilor riverane să poată tranzita Canalul. (Navele statelor riverane pot tranzita doar respectând adâncimile inițiale ale Canalului Bîstroe- 4.2. Dar intrarea unor nave terțe din zona maritime conduce, de fapt, la necesitatea adâncirii șenalului)

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
canalul bastroe