ULTIMA ORĂ STB nu mai cumpără tramvaie de la Gruia Stoica, invocând Moscova

Societatea de Transport București a renunțat brusc să mai cumpere tramvaie de la Electroputere Pașcani, parte a Grampet Group, controlat de Gruia Stoica.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ STB nu mai cumpără tramvaie de la Gruia Stoica, invocând Moscova

STB a anunțat anularea procedurii de achiziție sectorială având ca obiect „Tramvaie noi din gama de 18 m cu podea total coborâtă”.

”Decizia survine ca urmare a imposibilității obiective de finalizare a contractului, întrucât ofertantul desemnat câștigător nu a transmis garanțiile și documentele necesare pentru prelungirea valabilității ofertei, în ciuda demersurilor și solicitărilor repetate adresate de STB, în scopul finalizării procedurii de achiziție sectorială.

Neîndeplinirea acestor obligații a condus la încetarea valabilității ofertei și a garanției de participare, creând un impediment definitiv pentru semnarea contractului”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Umbrărescu a adus pe Autostrada Moldovei 1.500 muncitori după concediul forțat VIDEO&FOTO CITEȘTE ȘI Umbrărescu a adus pe Autostrada Moldovei 1.500 muncitori după concediul forțat VIDEO&FOTO

Tot aici se precizează că potrivit declarațiilor depuse de Electroputere VFU Pașcani, societate controlată de Gruia Stoica, în cadrul licitației, producătorul propus pentru livrarea tramvaielor este o societate cu sediul în Moscova, Federația Rusă, arată Club Feroviar.

Potrivit sursei citate, conform declarațiilor depuse de ofertant în cadrul licitației, producătorul propus pentru livrarea tramvaielor este o societate cu sediul în Moscova, Federația Rusă. 

”Or, potrivit Regulamentului (UE) 2022/576, care modifică Regulamentul (UE) nr. 833/2014 privind măsurile restrictive împotriva Rusiei, este strict interzisă atribuirea sau executarea contractelor de achiziții publice cu entități rusești sau controlate de acestea.

Portul Constanța - hub logistic regional cu un nou drum FOTO CITEȘTE ȘI Portul Constanța - hub logistic regional cu un nou drum FOTO

Această interdicție se aplică direct și în România și privește atât contractanții principali, cât și subcontractanții sau furnizorii care depășesc 10% din valoarea contractului. În aceste condiții, procedura nu mai poate fi finalizată, existând atât un impediment obiectiv legat de valabilitatea ofertei, cât și un impediment legal derivat din legislația europeană”, precizează STB.

”STB S.A. își reafirmă angajamentul pentru respectarea strictă a cadrului legal și pentru derularea unor proceduri de achiziție transparente și conforme, menite să asigure modernizarea transportului public din București.

Totodată, societatea va continua demersurile legale necesare pentru protejarea intereselor sale patrimoniale, inclusiv în ceea ce privește anularea penalităților stabilite de instanțele de judecată”, a declarat directorul general al STB, Daniel Istrate.

La începutul anului a fost anunțat că Societatea de Transport București (STB) ar urma să contracteze un împrumut de 363.000.000 de lei, în vederea achiziționării a 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat atunci de către Consiliul General al Capitalei, cu 42 de voturi favorabile.

ULTIMA ORĂ Peste 200 de angajați de la Damen Mangalia, concediați. 1.000 de salariați - în șomaj tehnic până la 31 mai CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Peste 200 de angajați de la Damen Mangalia, concediați. 1.000 de salariați - în șomaj tehnic până la 31 mai

Conform proiectului, se aprobă garantarea de principiu de către Municipiul București, prin veniturile proprii, a unui credit de investiții în valoare de 363.293.815 lei, ce urmează a fi contractat de către STB.

Contractarea creditului a fost solicitată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Banii ar urma să fie folosiți pentru achiziția a 40 de tramvaie de 18 metri, cu podea coborâtă, furnizate de Electroputere VFU Pașcani.

Obligativitatea finalizării acestei achiziții a fost stabilită prin decizie definitivă a instanțelor de judecată, se menționează în document.

Consilierul municipal PSD Marian Artimon a declarat atunci, în ședința Comisiei economice, că STB plătește penalități de 20.000 de euro pe zi, după ce instanța a decis că societatea trebuie să finalizeze procedura de achiziție demarată în 2019, prin cumpărarea celor 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani.

'La momentul acesta, STB plătește 20.000 de euro pe zi penalitate pentru situația cu Pașcani, pentru că s-a scos la licitație (achiziția celor 40 de tramvaie, n.r.), iar când să facă licitația, au spus că nu mai vor tramvaie. Instanța a hotărât că STB trebuie să plătească și este foarte probabil că poate să treacă la 100.000 de euro pe zi penalitatea. Asta înseamnă falimentul STB', a precizat reprezentantul PSD.

În septembrie 2022, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că a transmis Direcției Naționale Anticorupție (DNA) o sesizare cu privire la aspecte nelegale identificate de Corpul de Control al Primarului General în verificarea efectuată la Societatea de Transport București (STB).

Podul Giurgiu – Ruse, închis pentru 12 ore de autoritățile bulgare. Data anunțată de compania de drumuri și rutele alternative CITEȘTE ȘI Podul Giurgiu – Ruse, închis pentru 12 ore de autoritățile bulgare. Data anunțată de compania de drumuri și rutele alternative

'Obiectul sesizării este achiziția de tramvaie noi din gama de 18 metri printr-o procedură demarată de STB în anul 2019 și încheiată în anul 2020 cu declararea firmei Electroputere VFU Pașcani drept câștigătoare a licitației', anunța Nicușor Dan, pe Facebook.

El se întreba de ce conducerea STB de la acea dată a continuat demersurile pentru finalizarea procedurii de achiziție, deși la momentul aprobării raportului de procedură nu avea alocate fondurile necesare în conformitate cu prevederile legale și de ce STB a decis încă din anul 2019 să achiziționeze tramvaie de 18 metri, în contextul în care fluxul de călători ar justifica o nevoie de tramvaie mai lungi.

'Opțiunea STB a fost pentru VFU Pașcani, care aducea componente din Rusia și vindea apoi la prețuri majorate', a adăugat Nicușor Dan. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0784 +0.0010+0.02 %
1 USD4.3162 +0.0150+0.35 %
1 GBP5.8165 +0.0075+0.13 %
1 CHF5.4352 +0.0034+0.06 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite