Compania intenționează să reducă zborurile mai puțin populare, inclusiv cursele din timpul săptămânii și cele de noapte, până în toamnă, ca reacție la creșterea puternică a prețurilor la combustibilul pentru avioane provocată de războiul din Iran, a declarat vineri directorul general Scott Kirby, într-un mesaj intern către angajați, transmite Reuters.
Prețul combustibilului pentru avioane ”s-a dublat în ultimele trei săptămâni”, a spus Kirby. În Statele Unite, acesta a ajuns la 4,56 dolari pe galon vineri, față de 2,50 dolari pe 27 februarie, înainte de începerea războiului, potrivit datelor Argus Media, citate de News.ro.
Creșterea ar putea costa compania United aproximativ 11 miliarde de dolari în acest an, mai mult decât dublul profitului obținut în cel mai bun an al companiei, a spus Kirby.
Experții avertizează că aceste costuri suplimentare vor fi transferate către pasageri în săptămânile și lunile următoare.
La începutul acestei săptămâni, marile companii aeriene americane, United, Delta și American, au declarat că cererea pentru rezervări de zboruri rămâne puternică.
”Cele mai mari 10 săptămâni de venituri din rezervări din istoria noastră au fost ultimele 10 săptămâni. Dar ar putea fi dificil să transferăm integral creșterea prețului combustibilului dacă petrolul rămâne scump o perioadă mai lungă”, a spus Kirby.
Directorul general al Delta, Ed Bastian, a declarat că cinci dintre cele mai bune zece zile de vânzări de bilete ale companiei au avut loc după începutul războiului, dar a precizat că Delta a suportat deja un impact de aproximativ 400 de milioane de dolari din cauza creșterii costurilor cu combustibilul.
Între timp, Qatar Airways a mutat mai mult de o duzină dintre cele mai mari aeronave ale sale într-o facilitate de depozitare pe termen lung din Spania, potrivit Financial Times, semnalând că se pregătește să reducă numărul de zboruri.















