VIDEO & FOTO Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra

VIDEO & FOTO Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra
scris 10 mai 2018

Rolls Royce a lansat pentru prima dată în istorie un SUV, eveniment care, în urmă cu un deceniu, ar fi fost considerat imposibl pentru un blazon precum cel al mărcii britanice de lux.

Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și sofisticat SUV de pe planetă, cel mai costisitor pentru producătorii săi, dar, probabil, cel mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra, în cadrul unui eveniment care va rămâne în istorie.

Rolls Royce, care va intra în producție către finalul anului și va fi livrat apoi primilor clienți, va costa aproximativ 250.000 de lire, respectiv aproximativ 285.000 de euro, un preț pe care niciun SUV, oricât de luxos ar fi, nu îl are în prezent. Unul dintre principalii concurenți, Bentley Bentayga, costă doar 150.000 de euro, deci nu va ajunge la prețul lui Cullinan nici cu toate opționalele disponibile.

„Stilul de viață super-luxoasă evoluează și Rolls Royce se află în frunte. Luxul nu mai este un concept urban. Mai mult și mai mult este despre îmbrățișarea și experimentarea întregii lumi. Clienții noștri așteaptă să meargă oriunde în lux, fără efort și fără compromis, cucerind cele mai provocatoare terenuri pentru a se bucura de cele mai bogate experiențe de viață, oriunde ar putea aceștia să fie. Pentru acest motiv, ei ne-au cerut să creăm un Rolls Royce care oferă luxul fără compromis oriunde ei îndrăznesc să se aventureze. Cullinan este acea mașină. Este fără efort, este oriunde.” Acesta a fost mesajul CEO-ului Torsten Müller-Ötvös.

VIDEO & FOTO Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra

Rolls Royce are cele mai mari așteptări de la piața americană, cea care cumulează cele mai multe vânzări în bilanțul mărcii, dar nu este neglijată nici China, unde noii miliardari își doresc cele mai scumpe mașini pentru a-și etala bogăția.

Este așteptat un volum de circa 4.000 de unități anual, ceea ce ar genera profituri suplimentare companiei, de peste 1 miliard de euro.

Rolls Royce Cullinan este construit pe aceeași platformă cu limuzina Phantom, este echipat cu un motor V12 de 6,75 litri, care generează 571 de cai-putere, și dispune de o tracțiune integrală controlată electronic, inteligentă, cu suspensii care „împing” fiecare roată pentru a menține aderența cu solul, indiferent de denivelări.

Designul mașinii a fost inspirat de modelele Rolls Royce din anii 1920, care erau utilizate în destinații off-road de bogații acelor vremuri, cum erau maharajahii în India, care mergeau la vânzătoare cu acele mașini. În același timp păstrează silueta unui sedan, arhitectura în trei volume fiind menținută „pentru a nu călători împreună cu bagajele”, potrivit designerilor lui Cullinan. Practic, între portbagaj și habitaclu există un geam care poate fi închis, astfel încât, dacă șoferul umblă la portbagaj, să nu afecteze temeperatura din interior.

Totuși, exact ca la un SUV, bancheta spate poate fi rabatată pentru a obține un spațiu mai mare pentru bagaje, în detrimentul locurilor din spate. Și acest detaliu este o premieră pentru Rolls Royce. Opțional, clienții pot comanda diferite module pentru portbagaj, cum este o pereche de scaune orientate către spate, în care se poate sta pentru a admira peisajul sau un eveniment sportiv.

VIDEO & FOTO Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra

VIDEO & FOTO Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra

VIDEO & FOTO Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra

VIDEO & FOTO Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra

VIDEO & FOTO Rolls Royce Cullinan, cel mai scump și mai profitabil SUV din lume, a fost prezentat în premieră la Londra

viewscnt
Afla mai multe despre
rolls royce
cullinan
suv