VIDEO Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță: Săptămâna viitoare vom circula pe pasajul Europa Unită!

VIDEO Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță: Săptămâna viitoare vom circula pe pasajul Europa Unită!
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 nov 2023

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că circulația pe pasajul Europa Unită va fi deschisă săptămâna viitoare, fără a preciza ziua exactă a inaugurării. El a spus că inaugurarea va avea loc cel mai târziu miercurea viitoare, pe 6 decembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Mult a fost, puțin a rămas! Săptămâna viitoare vom circula pe pasajul Europa Unită! Până atunci, așa cum s-a întâmplat și în această seară, testăm sistemele aferente construcției, inclusiv cel de iluminat, care, așa cum puteți observa, transformă pasajul intr-o bijuterie arhitecturală. Aceste verificări, necesare înainte de darea în folosință a obiectivului, vor dura câteva zile, astfel că apreciez că ne vom bucura de această investiție cel târziu pe 6 decembrie.”, a scris Daniel Băluță.

DN Agrar, controlată de familia olandeză de Boer, dublează profitul net: Ne pregătim inclusiv continuarea instalării de roboți în ferme CITEȘTE ȘI DN Agrar, controlată de familia olandeză de Boer, dublează profitul net: Ne pregătim inclusiv continuarea instalării de roboți în ferme

Testele de rezistență au debutat la începutul lunii noiembrie pentru Pasajul de la Metalurgiei, podul care se construiește pe șoseaua Turnu Măgurele la intersecția cu bulevardele Alexandru Obregia și Metalurgiei. Testele au fost făcute cu opt camioane încărcate și o greutate totală de 320 de tone. „Soluția de iluminare arhitecturală (vortex-ul) a fost și motiv de scandal și proces la Tribunalul București între primarii Băluță și Negoiță, primarul sectorului 3 fiind acuzat că ar fi copiat fără acord vortexul de la Metalurgiei pentru Pasajul Pallady, la intrarea pe A2, scrie G4Media.ro.

Pasajul cu o lungime de 650 metri care se ridică la intersecția bulevardul Alexandru Obregia cu șoseaua Turnu Măgurele și Metalurgiei va fi numit „Europa Unită” și, pe lângă funcția de fluidizare a circulației ar urma să devină și un reper arhitectural, a transmis Primăria de sector. „Europa Unită, noul pasaj rutier suprateran pe care Primăria Sectorului 4 îl construiește la intersecția dintre Bd. Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele, va putea concura cu cele mai avangardiste și moderne proiecte de infrastructură mare din capitale europene. Cu o lungime de peste 650 de metri, pasajul va avea două benzi de circulație pe fiecare sens pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai tranzitate zone din sudul Bucureștiului. Noul pasaj ce se construiește în Sectorul 4 va răspunde tuturor cerințelor și standardelor de siguranță rutieră impuse în domeniu. Dincolo de componentele ce țin de stricta utilitate a pasajului, acest obiectiv de investiții va fi un reper și din punct de vedere arhitectural, îmbinând armonios elementele de funcționalitate cu cele de design urban”, conform Primăriei.

viewscnt
Afla mai multe despre
daniel băluță
pasaj