Un pod rutier s-a surpat miercuri în nordul Italiei, între Liguria și Toscana, iar o persoană a fost rănită, a anunțat un purtător de cuvânt al pompierilor, relatează Reuters.
Accidentul a avut loc pe un drum secundar, de obicei foarte frecventat, în apropiere de orașul Aulia, la jumătatea drumului între Genova și Florența, scrie Agerpres.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Un șofer a fost rănit, au anunțat pompierii, care se aflau în continuare la fața locului.
La 14 august 2018, 43 de persoane au murit în Italia, în prăbușirea unei porțiuni a Podului autorutier Morandi, la Genova.