VIDEO Un TGV Strasbourg-Paris deraiază la nord de Strasbourg; 21 de răniți, între care unul grav

VIDEO Un TGV Strasbourg-Paris deraiază la nord de Strasbourg; 21 de răniți, între care unul grav
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 mar 2020

Un tren de mare viteză (TGV) de la Strasbourg la Paris a deraiat joi, la aproximativ 30 de kilometri de capitala alsaciană, un accident soldat cu un rănit în stare de ”urgență absolută” - conductorul - și alți 20 de răniți în stare de ”urgență relativă”, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui ”prim bilanț provizoriu”, accidentul s-a soldat cu ”un rănit în urgență absolută” și alți 20 de răniți ”în urgență relativă”, a precizat într-un comunicat Prefectura din Bas-Rhin, scrie News.ro.

Un purtător de cuvânt al SNCF a precizat că conductorul ”grav rănit” a fost evacuat cu elicopterul. Șeful trenului a suferit un traumatism dorsal și a fost ”preluat în grijă”, a mai anunțat el.

FOTO Sigla BMW, schimbată radical după mai bine de 100 de ani. Adevărul despre mitul elicei de avion CITEȘTE ȘI FOTO Sigla BMW, schimbată radical după mai bine de 100 de ani. Adevărul despre mitul elicei de avion

Accidentul a avut loc ”la ora (locală) 7.45 (8.45, ora României), între Ingenheim și Saessolsheim (lângă Saverne), iar la bord se aflau 348 de pasageri”, potrivit prefecturii.

Locomotiva acestui TGV și cele patru vagoane din față au ieșit de pe șine, potrivit unui purtător de cuvânt al SNCF. Însă ”conductorul a reușit să acționeze dispozitivul de frânare de urgență, pentru a-i pune în siguranță pe călători”, a precizat el.

Accidentul, care a avut loc în timp ce trenul rula cu 270 de kilometri pe oră, a fost cauzat de o ”tasare foarte importantă în sectorul Saverne”, potrivit altui purtător de cuvânt al SNCF, un element confirmat de Jandarmerie.

Aproape 100 de pompieri și 37 de mașini au fost mobilizate pentru a oferi ajutor și asistență victimelor, potrivit prefecturii, care a activat planul cu privire la ”numeroase victime” (NOVI).

Circulația trenurilor a fost deviată pe ambele sensuri, antrenând întârzieri.

SNCF a lansat o anchetă internă, potrivit unui purtător de cuvânt. Instituția publică de securitate feroviară a fost sesizată, iar ”călătorii își vor putea continua drumul în cele mai bune condiții și în cel mai bun timp”.

Toyota a renunțat să mai prezinte noul SUV de clasă B, după anularea salonului de la Geneva, dar avansează mai multe schimbări la vârful companiei CITEȘTE ȘI Toyota a renunțat să mai prezinte noul SUV de clasă B, după anularea salonului de la Geneva, dar avansează mai multe schimbări la vârful companiei

”ȘOC BRUSC”

Primarul din Ingenheim a pus o sală de festivități la dispoziție în vederea găzduirii pasagerilor, a anunțat pe site cotidianul regional Dernières Nouvelles d'Alsaces.

Intervievată la postul de radio France Bleu Alsace, o pasageră a vagonului din partea din față a trenului, care a plecat din Gara de la Strasbourg la ora locală 7.19 (8.19, ora României), a declarat că a avut loc ”un șoc brusc foarte puternic” și ”impacturi pe geamuri”.

”Trenul a frânat, a ieșit de pe șine, nu s-a culcat, dar s-a înclinat”, a precizat ea, adăugând că în vagonul său nu a fost rănită nicio persoană, dar pasagerii au fost ”zgâlțâiți bine”.

Imagini difuzate de Les Dernières Nouvelles d'Alsace (DNA) pe site surprind trenul în continuare ”în picioare”, dar partea din față a locomotivei avariată.

”Am avut impresia că ne aflam într-o mașină de spălat! Balastul a zburat în toate direcțiile, geamurile au explodat. Se pare că nu sunt răni grave, ci câteva contuzii și suntem cu toții puțin șocați”, a declarat alt pasager, Philippe, la postul local de radio Top Music.

Un TGV a deraiat în 2015 în Bas-Rhin, când un TGV de testare care efectua ultimul test pe tronsonul liniei de mare viteză Paris-Strasbourg a deraiat la Eckwersheim, unde au murit 11 dintre cele 53 de persoane de la bord.

viewscnt
Afla mai multe despre
tgv
paris
tren viteza