Volkswagen a introdus actualizarea Over The Air pe toate modelele electrice

Volkswagen a introdus actualizarea Over The Air pe toate modelele electrice
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 30 sep 2021

Volkswagen a finalizat dezvoltarea sistemului de actualizare Over-The-Air (OTA) pentru mașinile sale electrice și le va permite să-și instaleze noile versiuni gratuit.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania de software a Volkswagen Group, CARIAD, a reușit să pună la dispoziția mărcii sistemul OTA de actualizare online a softurilor pentru toată generația de mașini electrice ID. Este vorba despre ID.3, ID.4 și ID.4 GTX, proprietarii acestora putând să-și actualizeze gratuit sistemele de operare.

Volkswagen a început cu stângul lansările de mașini electrice, din cauza unor probleme de compatibilitate dintre sistemul de operare și aplicațiile individuale care erau instalate pe modelul ID.3. Deoarece nu avea la dispoziție tehnologia de actualizare OTA, mașinile au fost construite la momentul respectiv fără software, au fost parcate, iar instalarea s-a făcut de programatori în parcarea fabricii. Ulterior, clienții au primit mașina, la momentul primelor livrări, cu o parte dintre sisteme nefuncționale, în lipsa softurilor corespunzătoare. Clienții și-au putut actualiza la dealeri, după mai multe luni, sistemele de pe mașini.

Acum, actualizările vizează mai multe funcții ale mașinii, printre care recunoașterea împrejurimilor cu ajutorul camerelor și sistemul infotainment, care are o interfață mai intuitivă. VW spune că actualizările vor fi regulate din acest moment, după ce primul grup de clienți, înscriși voluntar în faza de teste, a reușit să-și actualizeze toate sistemele. Noua actualizare se numește „ID.Software 2.3”.

„Actualizările noastre Over The Air ne permit să așezăm fundația pentru un nou model de business digital, odată ce atingem o etapă-cheie în strategia noastră «Accelerate»”, a declarat CEO-ul mărcii VW, Ralf Brandstatter.

Corespondență din München - Șeful Renault Group, Luca de Meo: Dacia este o marcă emoțională. Oamenii intră în mașină și miroase a nou! CITEȘTE ȘI Corespondență din München - Șeful Renault Group, Luca de Meo: Dacia este o marcă emoțională. Oamenii intră în mașină și miroase a nou!

Volkswagen Group și-a propus să se transforme din companie auto în companie de mobilitate, bazată pe software. Modelul de business prevede inclusiv obținerea de venituri pe baza achiziției de funcții și servicii opționale de către deținătorii de automobile. De exemplu, Travel Assist sau performanțe crescute pentru baterie sau, ulterior, sistemul de conducere automată. Compania spun e că mizează pe sute de milioane de euro venituri suplimentare, în următorii ani.

„Noile actualizări sunt o funcționalitate centrală a mașinii digitale, conectate. Vor deveni rapid ceva normal pentru clienții noștri, în același fel în care au devenit telefoanele”, a declarat Thomas Ulbrich, director de dezvoltare tehnică al mărcii. „Dezvoltarea de software este iterativă și rapidă. Lucrăm în cicluri scurte, precum o companie tech, și furnizăm actualizări clienților la intervale scurte corespunzătoare”.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw id
vw electrice
vw actualizare ota