Volkswagen Group și-a dublat vânzările de mașini electrice în primele șase luni, dar este departe de vânzările Tesla

Volkswagen Group și-a dublat vânzările de mașini electrice în primele șase luni, dar este departe de vânzările Tesla
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 21 iul 2021

Constructorul german de automobile Volkswagen Group a anunțat că ofensiva sa de modele electrice a condus la cifre mai mult decât duble în privința vânzărilor, cu peste 170.000 de unități livrate în primele șase luni ale anului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mărcile grupului Volkswagen au reușit să vândă 170.939 de autovehicule complet electrice în intervalul ianuarie – iunie 2021, cu mai mult de 100% peste cele 64.462 unități vândute în 2020, care fusese de asemenea un an record la acest capitol. Și mașinile plug-in hybrid ale grupului au înregistrat un volum foarte mare, cu 171.300 unități vândute, peste 200% față de de 56.303, câte erau livrate în urmă cu un an.

Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie CITEȘTE ȘI Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie

„Ofensiva noastră globală electrică continuă să genereze progres, iar cererea clienților este mare. Anul acesta, ne-a planificat să livrăm în jur de 1 milion de mașini electrificate, în premieră, și suntem încrezători că vom atinge țintele de flotă pentru emisiile de CO2 în Europa”, a declarat Christian Dahlheim, șeful vânzărilor VW Group.

În intervalul care a trecut de la începutul anului, grupul a lansat mai multe modele complet electrice: Volkswagen ID.4, Volkswagen ID.6 (în China), ŠKODA Enyaq iV, Audi Q4 e-tron, Audi Q4 Sportback e-tron, Audi e-tron GT și Porsche Taycan Cross Turismo. Acestea se adaugă celor lansate deja anterior.

Evoluția Artesana: de la business de familie la unul dintre cei mai mari jucători independenți de pe piața lactatelor artizanale CITEȘTE ȘI Evoluția Artesana: de la business de familie la unul dintre cei mai mari jucători independenți de pe piața lactatelor artizanale

Trimstrul al doilea a adus performanțe duble față de primul trimestru, volumul fiind elocvent: în ianuarie – martie, compania vindea 59.948 mașini electrice, iar în aprilie – iunie numărul acestora a crescut cu peste 200% față de anul anterior), la 110.991 unități.

Cea mai bună regiune pentru vânzările electrice ale grupului a fost Europa, cu 128.078 unități, aproximativ 74,9% din total, grupul fiind și liderul pieței de electrice, cu o cotă de 26% din piața de mașini propulsate de baterii. În SUA, volumul a fost mai mic, 18.514 unități, aproximativ 10,8% din vânzările grupului la nivel global, reușind astfel să-și îmbunătățească și cota de 9% din piața locală totală. În China, volumul a fost comparabil cu cel din SUA: 18.285 automobile electrice, circa 10,7% din vânzările grupului pe acest segment.

Ford ia în calcul să livreze mașinile fără echipamentele care conțin semiconductori CITEȘTE ȘI Ford ia în calcul să livreze mașinile fără echipamentele care conțin semiconductori

„În trimestrul al treilea, așteptăm o creștere semnificativă a livrărilor de electrice în China, datorită extinderii gamei ID”, a mai spus Christian Dahlheim.

Pe mărci, cele mai multe vânzări au fost cele ale mărcii VW, cu 92.859 unități, adică 54,3% din total. Audi și Porsche au cumulat 32.775 autoturisme electrice, aproape 20% din totalul livrărilor, și, respectiv, 19.822 unități, 11,6%, Skoda a reușit să vândă 17.697 autoturisme, 10,4%, iar SEAT, 6.172 unități, 3,6%.

Cele mai vândute modele electrice ale grupului VW au fost Volkswagen ID.4, 37.292 unități, Volkswagen ID.3, 31.177 unități, Audi e-tron (inclusiv Sportback) 25.794 unități, Porsche Taycan (inclusiv Cross Turismo) 19.822 unități, și Volkswagen e-up!, cu 17.890 unități livrate.

VW Group este încă departe de performanțele Tesla, care a livrat în primele șase luni ale acestui anaproape 400.000 de automobile electrice, din care peste 200.000 doar în trimestrul al doilea, fiind și cel mai bun trimestru din istoria mărcii.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw vanzari electrice
masini electrice
vw id.4