Volkswagen vrea să facă o ofertă de exit acționarilor minoritari ai Audi

Volkswagen vrea să facă o ofertă de exit acționarilor minoritari ai Audi
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 6 mar 2020

Volkswagen Group a anunțat că va face o ofertă de cumpărare de tip squeeze-out acționarilor minoritari ai Audi, pentru a-și pune în practică planurile privind reorganizarea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Audi va deveni companie 100% Volkswagen, dacă oferta făcută de constructorul din Wolfsburg va fi acceptată de cei câțiva acționari minoritari. În prezent, Volkswagen deține 99,64%, asta însemnând un control complet al activității companiei, însă cei aproape 0,4% acționari externi împiedică planurile de reorganizare pe care șefii VW le au. Acționarii vizați sunt diverse fonduri de investiții și companii de consultanță sau management care nu au, individual, peste 0,08%, unii fiind totodată și acționari minoritari ai VW AG.

„În contextul reorganizării de competențe și responsabilități, Volkswagen AG plănuiește să organizeze o [nr. operațiune] squeeze-out conform cu legea germană a corporațiilor pentru a cumpăra 0,36% din acțiunile Audi”, au anunțat VW și Audi. O rezoluție în acest sens va fi luată la adunarea generală anuală, care a fost amânată din 14 mai, în lunile iulie sau august.

Potrivit noului plan al companiei germane, Audi va prelua conducerea activităților de cercetare și dezvoltare în cadrul VW Group, odată cu preluarea postului de CEO al Audi de către Markus Duesmann, racolat anul trecut de la BMW.

VIDEO & FOTO BMW prezintă Concept i4 și lansează un nou logo ce va fi folosit pe mașini CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO BMW prezintă Concept i4 și lansează un nou logo ce va fi folosit pe mașini

Audi trece prin momente dificile, ca urmare a scandalului în care a fost acuzată de manipularea testelor de emisii. Mai mulți ingineri au fost demiși, fiind acuzați de procurori de implicare în dezvoltarea de softuri și dispozitive înșelătoare. Audi a fost și până acum locomotiva tehnologică a grupului VW, în domenii extrem de importante, de la aerodinamică, la utilizarea aluminiului în caroserii, de la dezvoltarea primelor cutii cu dublu ambreiaj, la tracțiunea integrală. Din păcate pentru marcă, a fost și centrul de dezvoltare al dispozitivelor cu care Volkswagen a intrat în cel mai mare scandal al secolului din industria auto, în urma căruia grupul a plătit amenzi uriașe și a fost nevoit să răscumpere sute de mii de mașini de la clienți. Fostul CEO al Audi, Rupert Stadler, a plătit de altfel cu funcția, el fiind arestat pentru mai multe luni, în prezent fiind cercetat în continuare pentru implicarea sa în această poveste.

Sloganul mărcii Audi este Vorsprung durch Technik, ceea ce înseamnă „Progres prin tehnologie”.

viewscnt
Afla mai multe despre
actionari audi
volkswagen group
oferta actionari vw
scandal diesel