VW a început producția și a deschis comenzile pentru ID.7, „înlocuitorul electric al lui Passat”

VW a început producția și a deschis comenzile pentru ID.7, „înlocuitorul electric al lui Passat”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 aug 2023

Cel mai nou model electric de la VW, ID.7, un sedan electric de clasă medie care reprezintă alternativa cu baterii la celebrul Passat, a intrat în producție în Germania și poate fi rezervat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volkswagen a anunțat că deschide precomenzile pentru modelul ID.7, unul dintre cele mai performante sedanuri electrice de pe piață, cu până la 621 km autonomie și motoare care ajung până la 286 kW, pe versiunea de lansare. Prețul cu care clienții pot cumpăra această versiune este de 57.000 de euro, fără a fi luate în calcul subvenții sau stimulente din partea autorităților.

VIDEO Misiune istorică - India a aselenizat cu succes. Sonda Vikram a ajuns pe suprafața Lunii CITEȘTE ȘI VIDEO Misiune istorică - India a aselenizat cu succes. Sonda Vikram a ajuns pe suprafața Lunii

Noul model are la bază platforma electrică MEB, fiind echipat cu cea mai mare baterie, 77 kWh, pe versiunea Pro, disponibilă pentru precomenzi. Printre echipamentele standard oferite de constructorul german se numără un head-up display cu realitate augmentată și sistemul de navigație Discover Pro Max.

Datorită ampatamentul mare, specific vehiculelor electrice, ID.7 asigură nu doar un spațiu mare pasagerilor, asemănător cu cel din clasa superioară, dar și un volum mare al portbagajului, de până la 532 litri. Motorul și unitatea de propulsie sunt amplasate în spatele mașinii, având o putere totală de 210 kW și un cuplu maxim de 545 Nm. Consumul mediu anunțat de producător este 16,3 – 14,1 kWh/100 km.

Printre tehnologiile care vor putea fi regăsite la bord, standard sau opțional, sunt și sistemele de asistență are asigură o autonomie de nivel 2 și 3, la schimbarea benzilor pe autostradă sau în timpul parcării.

Ministrul Transporturilor: Din 2024 se va circula pe cale ferată nouă de la Curtici la Sighișoara CITEȘTE ȘI Ministrul Transporturilor: Din 2024 se va circula pe cale ferată nouă de la Curtici la Sighișoara

Începând din acest an, odată cu lansarea noii generații Passat, VW nu va mai avea în gamă un sedan de clasă medie cu motorizare clasică, cu combustie. Din acest motiv, ID.7 nu este doar continuatorul moral al lui Passat, ci și singura ofertă a mărcii pentru limuzine de segment D.

Livrările și comenzile vor începe în toamna acestui an, în Europa și China, iar în America de Nord sunt programate în 2024. Mașina va fi fabricată în uzina Volkswagen din Emden (Germania) pentru piețele din Europa și SUA, și în China, pentru piața locală.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw id.7
vw comenzi
vw electric