Cât de mare este, de fapt, remunerația de aproape 45 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, aprobată de acționarii Tesla. Miliardarul american îi eclipsează chiar și pe ceilalți giganți ai industriei

Cât de mare este, de fapt, remunerația de aproape 45 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, aprobată de acționarii Tesla. Miliardarul american îi eclipsează chiar și pe ceilalți giganți ai industriei
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 iun 2024

Chiar dacă pachetul salarial mediu al directorilor executivi din SUA a fost anul trecut de aproape 200 de ori mai mare decât cel al unui muncitor aflat la mijlocul scalei de salarizare a companiilor lor, remunerația record a lui Elon Musk de la Tesla îi eclipsează prin comparație, scrie ABC News.

Acționarii Tesla au votat joi cu o majoritate covârșitoare în favoarea restabilirii planului de remunerare pe 10 ani al lui Musk, evaluat de companie în aprilie la 44,9 miliarde de dolari. Acesta valora mai mult la începutul anului, dar valoarea acțiunilor Tesla a scăzut cu aproximativ 25% de atunci, arată G4Media.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Al doilea cel mai bogat om din Cehia mizează pe jocurile de loterie din Chicago și Londra pentru a se extinde internațional CITEȘTE ȘI Al doilea cel mai bogat om din Cehia mizează pe jocurile de loterie din Chicago și Londra pentru a se extinde internațional
Evenimente
>31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Pachetul bazat exclusiv pe acțiuni, aprobat de consiliul de administrație și de acționari în 2018, îl recompensează pe Musk pentru atingerea unor etape importante, printre care se numără creșterea valorii de piață a Tesla, a venitului înainte de impozitare și a cifrei de afaceri.

Acesta fusese respins de un judecător din Delaware în ianuarie, care a spus că procesul de aprobare a fost „profund viciat”. Instanța a decis că Musk a controlat consiliul de administrație al companiei, iar acționarii nu au fost pe deplin informați.

Dar compania a declarat că Musk merită salariul pentru că a transformat Tesla în cel mai bine vândut producător de vehicule electrice din lume, mărindu-i valoarea de piață cu miliarde de dolari.

Chiar și cu votul de reaprobare, Musk nu va avea încă acces prorpiu-zis la acțiuni. Este de așteptat ca Tesla să ceară judecătoarei să își revizuiască decizia în lumina votului, iar dacă nu o va face, compania va face probabil apel la Curtea Supremă din Delaware. Întregul proces ar putea dura luni de zile.

Caniculă în Grecia: Trei turiști străini au fost găsiți morți în decurs de o săptămână CITEȘTE ȘI Caniculă în Grecia: Trei turiști străini au fost găsiți morți în decurs de o săptămână

Indiferent de rezultat, pachetul lui Musk – cel mai mare premiu acordat unui director general al unei companii publice din SUA – este cu mult peste ceea ce a fost acordat altor directori executivi. Iată cum se compară pachetul:

Cu renumerația medie pentru un director general:

Pachetul salarial mediu pentru un director general din S&P 500 din SUA a fost anul trecut de 16,3 milioane de dolari, potrivit datelor analizate de compania Equilar, la cererea Associated Press.

În hotărârea sa din ianuarie prin care a anulat pachetul, cancelarul din Delaware, Kathaleen St. Jude McCormick, a scris că pachetul lui Musk, care valora atunci aproximativ 56 de miliarde de dolari, a fost de 250 de ori mai mare decât media planurilor salariale ale celorlalți directori generali.

Cu ceilalți giganți din industrie

Cel mai bine clasat în sondajul AP a fost Hock Tan, CEO al companiei de inteligență artificială Broadcom Inc. Pachetul său, format în principal din premii în acțiuni, a fost evaluat la aproximativ 162 de milioane de dolari, atunci când i-a fost acordat lui Tan la începutul anului fiscal 2023.

Grație unui preț al acțiunilor în creștere, Broadcom a evaluat în martie pachetul salarial al lui Tan, plus opțiunile mai vechi pe care încă nu le-a încasat, la 767,7 milioane de dolari. Aceasta este o sumă ușor de eclipsat de potențiala pradă a lui Musk de 304 milioane de acțiuni în valoare de aproape 45 de miliarde de dolari.

Alți directori executivi aflați în topul studiului AP sunt William Lansing de la Fair Isaac Corp, (66,3 milioane de dolari); Tim Cook de la Apple Inc. (63,2 milioane de dolari); Hamid Moghadam de la Prologis Inc. (50,9 milioane de dolari) și Ted Sarandos, co-director executiv al Netflix (49,8 milioane de dolari).

Practic, Musk nu a primit nicio compensație anul trecut, deoarece nu a primit opțiuni pe acțiuni, însă se poate îmbogăți considerabil dacă pachetul său salarial va fi aprobat.

Cu ceilalți angajați Tesla

Este dificil de calculat care ar fi fost salariul anual al lui Musk anul trecut.

Compania spune că nu a primit nimic. Dar dacă pachetul său de compensații va trece de instanțe, salariul său va fi de ordinul miliardelor. Potrivit declarației de împuternicire a companiei din acest an, salariul mediu anual al unui angajat Tesla care nu este director executiv a fost anul trecut de 45.811 dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
tesla