Cristian Roșu (ASF): 2019 va fi un an plin de provocări în activitatea industriei. Vor fi inițiate activități noi și modificate legi, urmând să fie introdus și un element de noutate pe piață

Cristian Roșu (ASF): 2019 va fi un an plin de provocări în activitatea industriei. Vor fi inițiate activități noi și modificate legi, urmând să fie introdus și un element de noutate pe piață
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 ian 2019

Valoarea totală a primelor brute subscrise de către cele 29 de societăți de asigurare active, conform datelor disponibile pe baza raportărilor primite la 30 septembrie 2018, a fost de 7,47 miliarde lei, în creștere cu 2% față de aceeași perioadă a anului 2017, piața continuând să fie dominată de asigurările generale. Anul 2019 este apreciat ca fiind unul plin de provocări în activitatea industriei, iar ASF va continua să se implice în acțiunile de educație financiară începute și inițieze activități noi, astfel încât consumatorul de produse de asigurare să înteleagă care sunt produsele de care are nevoie și ce asteptări trebuie să aibă, atât de la produsele achiziționate, cât și de la serviciile pe care trebuie să le primească din partea distribuitorilor și a societăților de asigurare, spune vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roșu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele prezentate, bazate pe raportările primite la 30 septembrie 2018, relevă că piața a continuat să fie dominată de asigurările generale - pondere 79% - cu un volum de prime brute subscrise de 5,88 miliarde lei, în creștere cu 2% față de perioada similară a anului 2017, în timp ce asigurările de viață au reprezentat 21% din totalul primelor brute subscrise, cu un volum de prime brute subscrise de 1,59 miliarde lei, o creștere de 4% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Asigurările de raspundere civilă auto (RCA), cu un volum de prime brute subscrise de 2,69 miliarde lei, au continuat să dețină ponderea principală - 46% -  în totalul de prime brute subscrise pentru asigurările generale.

În cazul asigurărilor RCA a fost înregistrată o scădere a volumului de prime brute subscrise cu 6% față de primele 9 luni ale anului precedent, însă numărul contractelor de asigurare încheiate a crescut (6.093.155 față de 5.643.732).

Șeful \ CITEȘTE ȘI Șeful "imperiului" Țiriac, numit administrator la Allianz-Țiriac Asigurări, în locul fiului omului de afaceri

"Din datele statistice disponibile în acest moment se poate aprecia ca piața asigurărilor nu a înregistrat modificări semnificative și apreciem că aceeași va fi tendința și pentru anul 2019. Cu toate acestea, apreciem anul 2019 ca unul plin de provocări în activitatea industriei, pornind de la obiectivele pe care ni le-am propus", spune oficialul.

Unul dintre acestea este legat de consolidarea implementării noilor directive care au generat modificări de substanță în 2018, și anume GDPR și IDD, aceasta din urmă vizând două direcții extrem de importante, pe de o parte distribuția, reglementă recent prin Norma 19/2018, și, pe de altă parte, pregătirea profesională, reglementată prin Norma 20/2018.

"Preocuparea noastră principală va fi îndreptată în direcția punerii corecte în aplicare a prevederilor celor două norme, având ca rezultat conduita în relația cu consumatorul. Dealtfel, conduita în relația cu consumatorul trebuie să aibă ca rezultat creșterea gradului de cuprindere în asigurare, România înregistrând un grad de penetrare de doar 1,21% din PIB față de valori mult mai mari care se înregistrează în țările dezvoltate (12% Franța și 6% Germania). Cei doi indicatori care dau imaginea de ansamblu asupra pieței asigurărilor, și anume gradul de penetrare și gradul de concentrare, denotă o piață mică comparativ cu PIB, ceea ce, la prima vedere constituie un aspect negativ.

Duo-ul Omniasig - Asirom câștigă Porturile Maritime CITEȘTE ȘI Duo-ul Omniasig - Asirom câștigă Porturile Maritime

Acest lucru trebuie văzut însa ca o oportunitate întrucât există loc de creștere, piața românească dispunând de un potențial înca foarte mare.

În acest sens, vom continua să ne implicăm în acțiunile de educație financiară începute și, de asemenea, vom avea în vedere demararea altor activitați noi, astfel încat consumatorul de produse de asigurare să înteleagă care sunt produsele de care are nevoie și ce asteptări trebuie să aibă, atât de la produsele achiziționate cât și de la serviciile pe care trebuie să le primească din partea distribuitorilor și a societăților de asigurare", spune Cristian Roșu.

Pornind de la aceste lucruri, provocările anului 2019 sunt legate de:

-          Revizuirea Legii 132/2017 a RCA, în acord cu Directivele Europene care se vor produce în prima parte a anului 2019, cu câteva modificări ce vor avea menirea de a crea mai multă flexibilitate și premisele maturizării acestui segment de asigurări;

-          Modificări aduse Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva dezastrelor ce au ca scop creșterea gradului de penetrare;

-          Modificarea Legii 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, prin care va fi creată de fapt o lege comună cu Legea 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor astfel încât să rezulte un cadru complet de intervenție timpurie în situații nefavorabile;

-          Legea privind societațile mutuale de asigurare, aflată încă în dezbatere și care va constitui un element de noutate pe piața românească de asigurări;

"Cea mai mare provocare a anului 2019 este dată însă de asigurările de sănătate, care vor trebui acceptate și în mediul public, un posibil parteneriat având ca rezultat crearea de surse alternative de finanțare pentru prestatorii publici de servicii medicale și nu în ultimul rând, creând consumatorului accesul la servicii medicale complete, de calitate și alternative”, adaugă Cristian Roșu.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
asigurari
cristian rosu