Apreciere a petrolului stimulată de posibilitatea prelungirii cooperării marilor producători și după încetarea acordului de plafonare a producției

Apreciere a petrolului stimulată de posibilitatea prelungirii cooperării marilor producători și după încetarea acordului de plafonare a producției
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 22 ian 2018

Petrolul s-a apreciat în dimineața zilei de luni ca urmare a comentariilor oficialilor Arabiei Saudite, potrivit cărora cooperarea dintre membrii cartelului statelor exportatoare de petrol (OPEC) și ceilalți mari producători va continua și după finalul anului 2018.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La aprecierea petrolului pe piețele internaționale de luni au mai contribuit, potrivit Reuters, și creșterea economică globală susținută și scăderea activității de foraj din S.U.A.

Prețul unui baril de țiței Brent (de eferință pe piața globală) era de 68,89 dolari la ora 05:15 (ora României), în creștere cu 25 de cenți, sau 0,4%, față de prețul de închidere al ultimei ședințe de tranzacționare. Pe 15 ianuarie, Brent-ul a înregistrat cel mai ridicat preț al ultimilor 4 ani, de 70,37 dolari/baril, preț nemaiîntâlnit din decembrie 2014.

2018 – Miza pe energie. Profesioniștii pieței de capital prezintă, într-un sondaj Profit.ro, idei argumentate de investiții CITEȘTE ȘI 2018 – Miza pe energie. Profesioniștii pieței de capital prezintă, într-un sondaj Profit.ro, idei argumentate de investiții

La aceeași oră, țițeiul West Texas Intermediate (WTI - de referință pe piața americană) se tranzacționa la 63,61 dolari/baril, în creștere cu 24 de cenți, sau 0,4%. Pe 16 ianuarie, și WTI a atins maximul ultimilor 4 ani, de 64,89 dolari/baril.

Ministrul de energie al Arabiei Saudite, cel mai mare exportator mondial de petrol și liderul de facto cartelului OPEC, a declarat că producătorii majori de petrol s-au înțeles deja în ceea ce privește continuarea colaborării și după încheierea actualului acord de plafonare a producției, care expiră la finalul acestui an.

"Există disponibilitatea de a continua cooperarea dincolo de 2018. Mecanismul prin care se va realiza acest lucru nu a fost configurat, însă există un consens în acest sens”, a declarat ministrul de energie al Arabiei Saudite, Khalid al-Falih.

În pofida majorării cu 16% față de nivelul de la mijlocul lui 2016 a producției de petrol din SUA, în ultima săptămână, numărul de platforme fiuncționale de peste Atlantic s-a redus, ajungând la 747, în scădere cu 5 față de săptămâna precedentă, ceea ce a condus la o majorare a prețului petrolului.

Tendința a fost susținută și de creșterea economică globală, susțin analiștii băncii americane de investiții Morgan Stanley, citați de Reuters.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret petrol
brent
wti
opec