Reactorul 2 de la Cernavodă va funcționa duminică la capacitate redusă din cauza unei defecțiuni

Reactorul 2 de la Cernavodă va funcționa duminică la capacitate redusă din cauza unei defecțiuni
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 ian 2018

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunțat că duminică, începând cu ora 07:30, va reduce cu 27% (circa 200 MWh) puterea Unității 2 ”în vederea asigurarii condițiilor de lucru pentru remedierea unui defect incipient la unul din sistemele de proces ale părții clasice a Unității 2”, transmite News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oficialii companiei spun că durata reducerii de putere va fi de aproximativ 16 ore, reactorul rămânând conectat la Sistemul Energetic Național în toată această perioadă.

”Lucrările de remediere și reducerea de putere nu vor avea niciun impact negativ asupra personalului, populației și mediului înconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile specifice ale centralei”, arată un comunicat al companiei.

Activitățile guvernului SUA sunt blocate, după eșuarea negocierilor din Senat pentru extinderea finanțării bugetare CITEȘTE ȘI Activitățile guvernului SUA sunt blocate, după eșuarea negocierilor din Senat pentru extinderea finanțării bugetare

Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 225,28 milioane lei, în creștere cu 120% față de perioada similar din 2016, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei.

Veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menționată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creștere față de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei).

Producția de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârșitul lunii septembrie 2016.

Fiscul anunță cele mai mari încasări de la înființare, inclusiv ca efect al controalelor inopinate. Planul pentru 2018: o colectare și mai bună CITEȘTE ȘI Fiscul anunță cele mai mari încasări de la înființare, inclusiv ca efect al controalelor inopinate. Planul pentru 2018: o colectare și mai bună

Cele două unități de la Cernavodă asigură aproape 20% din producția totală de electricitate a țării.

Acționarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participație de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,4 miliarde lei

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica
centrala nucleara cernavoda
reactor cernavoda