Prețul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20 de bani pe litru în ultimele două săptămâni, conform analizei Profit.ro, ca urmare în principal a evoluției internaționale a prețului petrolului Brent, care se situează în prezent la un nivel de peste 80 dolari/baril. Iar scumpirile vor continua, companiile de pe piața autohtonă netransferând încă în totalitate în preț efectul majorării materiei prime.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Vineri, Rompetrol a scumpit atât benzina, cât și motorina, cu 2 bani pe litru. Astfel, dacă pe 3 mai, la stația Rompetrol de pe Șoseaua Mihai Bravu, un litru de benzină costa 5,56 lei, iar unul de motorină era 5,69 lei, vineri acestea puteau fi achiziționate de șoferi cu 5,76, respectiv, 5,88 lei pe litru. Cu numai o zi înainte, Rompetrol efectuase o scumpire similară.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În aceeași zi, la stația OMV Petrom de pe aceeași Șosea Mihai Bravu, un litru de benzină era tranzacționat cu 5,7 lei, iar unul de motorină, cu 5,82 lei. Pe 3 mai, la aceeași stație, benzina costa 5,55 lei/l, iar motorina, 5,64 lei/l. Joi, OMV Petrom a scumpit atât benzina, cât și motorina cu 4 bani pe litru.
Evoluția prețului petrolului Brent din ultimul an
Profit.ro atenționa în urmă cu două săptămâni că prețurile benzinei și motorinei se vor scumpi ca urmare a evoluției cotațiilor internaționale ale țițeiului.
CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Contribuția factorilor externi sau exogeni în scumpirea prețurilor la energie, gaze și combustibiliIar avansul petrolului ar putea să continue. Noul embargo impus Iranului de către SUA ar putea reduce cu 500.000 de barili de petrol pe zi oferta globală. În plus, Arabia Saudită are toate motivele să țintească un preț al petrolului mai ridicat, suma obținută din listarea companiei de stat Aramco urmând a fi una evident superioară la un preț al petrolului de 100 de dolari pe baril. Nici Rusiei nu i-ar fi indiferent un asemenea preț, bugetul său fiind dependent de prețul țițeiului. Cu atât mai mult cu cât multe dintre contractele de export de gaze ale Rusiei au ca preț de referință prețul petrolului.
Ca urmare, estimările privind prețul petrolului au fost revizuite. OMV Petrom, de exemplu, și-a revizuit considerabil estimarea privind prețul mediu al petrolului Brent pentru acest an, de la 50 dolari/baril, cotație pe care și-a fundamentat bugetul, la 68 dolari pe baril.