Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorului centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat Bursei de Valori București încheierea a trei tranzacții de vânzare de energie electrică cu livrare în 2022 către GEN-I, gigantul energetic de stat al Sloveniei.

Astfel, SNN a încheiat trei tranzacții de vânzare angro de energie către GEN-I trgovanje in prodaja električne energije d.o.o., în valoare cumulată de peste 301 milioane lei.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Tranzacțiile au fost perfectate pe Piața Centralizată cu Negociere Dublă Continuă a contractelor bilaterale (PC-OTC) administrată de OPCOM.

Perioada de livrare este 1.01.2022 – 31.12.2022.
Nuclearelectrica a raportat un profit net de 684,7 milioane lei pe 2020, în creștere cu 27,8% față de anul anterior, ca urmare a majorării producției de energie și a veniturilor obținute din vânzarea acesteia.

Astfel, producția SNN a crescut cu 2% anul trecut, la 10.558 GWh, iar veniturile din exploatare cu 3,4%, la peste 2,5 miliarde lei. Totodată, cheltuielile din exploatare ale Nuclearelectrica s-au redus cu 3,5%, la 1,18 miliarde lei, se arată în raportul preliminar pe 2020 al companiei.