CONFIRMARE Statul preia un parc fotovoltaic de la fostul proprietar italian al Ductil Steel, partener în trecut cu "brokerul fugar" Sima, și vrea să-i dubleze capacitatea. "Prețul este sub cel al pieței."

CONFIRMARE Statul preia un parc fotovoltaic de la fostul proprietar italian al Ductil Steel, partener în trecut cu "brokerul fugar" Sima, și vrea să-i dubleze capacitatea. "Prețul este sub cel al pieței."
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 9 feb 2021

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de stat prin ministerul de resort, a confirmat integral informațiile publicate anterior de Profit.ro cu privire la intenția sa de a prelua de la investitori italieni un parc fotovoltaic cu putere instalată de 5 MW din județul Prahova, plus o suprafață de teren liber în aceeași locație pe care să construiască o centrală solară nouă, cu putere instalată de cel puțin 4,5 MW.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți CITEȘTE ȘI eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți

"S-a încheiat un contract de vânzare active în care este reglementat transferul dreptului de proprietate asupra activului Centrală Electrică Fotovoltaică, aparținând Foto Solar SRL, către SAPE SA, ca urmând să aibă loc până cel târziu la data de 29.04.2021. Precizăm ca SAPE SA a încheiat tranzacția cu Foto Solar SRL doar pentru transferul Centralei Electrice Fotovoltaice (CEF) Dârvari si nu a achiziționat părțile sociale ale Foto Solar SRL", a  transmis, pentru Profit.ro, directoratul SAPE.

Ținta preluării, centrala solară Dârvari, amplasată în satul omonim din comuna Valea Călugărească și dată în funcțiune în 2015, este operată de către firma Foto Solar SRL. Aceasta este controlată 100% de o altă societate locală, Mag Eco Development SRL, la care asociați sunt 2 companii italienești, AG Investments SRL (99,995%) și Gemma Investments SRL (0,005%). Administrator al operatorului Foto Solar SRL și reprezentant al asociatului său majoritar AG Investments SRL este, potrivit termene.ro, italianul Angelo Gruttadauria, în trecut acționar majoritar și administrator al combinatului metalurgic Ductil Steel (vândut în 2007 rușilor de la Mechel) și partener de afaceri cu notoriul "broker fugar" Cristian Sima la firma de intermediere bursieră WBS.

FOTO Israelul discută pentru primirea turiștilor în România pe baza adeverințelor de vaccinare și a ”pașaportului verde”. Cum arată documentul CITEȘTE ȘI FOTO Israelul discută pentru primirea turiștilor în România pe baza adeverințelor de vaccinare și a ”pașaportului verde”. Cum arată documentul

"Prețul este confidențial, cu precizarea că prețul este unul competitiv sub prețul pieței și nu poate fi făcut public fără acordul vânzătorului", au precizat cei de la SAPE.

Potrivit companiei de stat, rațiunea economică a transferului de active ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare o reprezintă dezvoltarea producției de energie electrică din surse regenerabile, prin extinderea puterii instalate a centralei fotovoltaice existente.

"După construirea unei extinderi a capacității, CEF Dârvari urmează să ajungă la o putere instalată de 10 MW și/sau superioară, ca parte a strategiei de investiții în energie regenerabilă a SAPE SA, adoptată în contextul general al politicii europene Green Deal și specific al nevoilor sistemului energetic național (SEN), cu materializare directă în piața de profil din România și nu în ultimul rând cu consecință win-win pentru beneficiarii acesteia, printre care, dar nu în ultimul rând, și cei casnici", a mai transmis directoratul SAPE.

GRAFIC Bitcoin depășește 48.000 dolari pentru prima dată de la lansare, pe fondul anunțului privind investiția Tesla CITEȘTE ȘI GRAFIC Bitcoin depășește 48.000 dolari pentru prima dată de la lansare, pe fondul anunțului privind investiția Tesla

Lucrările de construcție a centralei solare Dârvari au început în 2014, cu întârziere față de momentul preconizat inițial, 2012, și au fost finalizate în 2015. Pe terenul de 12 hectare al parcului a funcționat în trecut un batal de fosfogips al fostului combinat de îngrășăminte chimice Romfosfochim, închis în 1997.

De la înființare și până în 2018 inclusiv, firma Foto Solar SRL, operatorul parcului solar Dârvari, a cumulat pierderi totale de circa 3,9 milioane lei. Singurul an cu profit, potrivit datelor disponibile la acest moment, a fost 2019, când rezultatul pozitiv a fost de circa 474.000 lei, la venituri totale de 4,18 milioane lei. Din acestea, vânzările de energie au reprezentat circa 1,24 milioane lei, iar încasările din tranzacții cu certificate verzi primite ca subvenții prin lege și suportate pe facturi de consumatori – aproape 3 milioane lei.

Foarte recent, o altă companie de stat, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a anunțat aprobarea de către acționari a tranzacției prin care va prelua firmele care dețin și operează parcul eolian Crucea Nord din Dobrogea, controlate de mai multe municipalități din Germania. Anterior, Electrica SA, unde statul este cel mai mare acționar, cu circa 48% din capital, a anunțat preluarea unui parc solar din Giurgiu de la un grup de investitori israelieni.

Skanska investește 45 de milioane de euro în faza a doua a proiectului Equilibrium din București CITEȘTE ȘI Skanska investește 45 de milioane de euro în faza a doua a proiectului Equilibrium din București

SAPE este una dintre companiile de stat cu cel mai mult numerar în conturi, provenit în principal din dividende și alte plăți de la subsidiarele Enel din România, dar are și printre cele mai ambițioase planuri de investiții. Printre acestea se numără construirea unei noi centrale de producție de energie termică în București, a unei centrale electrice la Fântânele și a unor rezervoare de țiței și produse petroliere la Constanța, în parteneriat cu Oil Terminal.

La un moment dat, se avea în vedere și participarea SAPE, alături de Romgaz, la preluarea activelor producătorului de energie termică insolvent ELCEN, însă ideea pare a fi pierdut teren, mai ales după ce Primăria Capitalei și-a anunțat oficial interesul pentru termocentralele ELCEN. De asemenea, SAPE a participat și la tentativa nereușită de preluare a activelor românești scoase la vânzare de grupul ceh de energie și utilități CEZ.

În plus, compania condusă de fostul administrator special al Oltchim și actual președinte CA al operatorului de înmagazinare gaze Depogaz, Bogdan Stănescu, a devenit jucător pe piața echipamentelor medicale de protecție anti-coronavirus, dar și pe cea bursieră, cumpărând anul trecut acțiuni la companii energetice listate la BVB de aproape 15 milioane lei, respectiv de circa 6,9 milioane lei la Romgaz, de 4,98 milioane lei la OMV Petrom și de 3,07 milioane lei la Nuclearelectrica, potrivit raportului de guvernare al fostului Executiv PNL condus de Ludovic Orban.

viewscnt
Afla mai multe despre
parc solar
centrala fotovoltaica
sape sa