Conpet estimează un profit net de 60,66 milioane lei, în scădere cu 18%, și pregătește investiții de 76,62 milioane lei

Conpet estimează un profit net de 60,66 milioane lei, în scădere cu 18%, și pregătește investiții de 76,62 milioane lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mar 2018

Societatea de stat Conpet Ploiești, un monopol al transportului de țiței prin conducte, și-a bugetat investiții de 76,62 milioane lei în acest an și estimează totodată un profit net de 60,66 milioane lei, în scădere cu 18% față de cel realizat anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania estimează venituri totale de 471,7 milioane lei în acest an și cheltuieli totale de 345,5 milioane lei, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobat luni de acționari, scrie News.ro

De asemenea, acționarii companiei l-au numit pe Ion - Cristian Matei în calitate de administrator provizoriu al societății până la 28 martie și au decis prelungirea mandatului administratorilor aflați în funcție cu o perioadă de două luni, până la data de 28 mai.

Compania a înregistrat anul trecut o creștere cu 3% a profitului net, până la 73,66 milioane lei.

Netflix adaugă noi funcții de control parental CITEȘTE ȘI Netflix adaugă noi funcții de control parental

Totodată, în perioada ianuarie – decembrie 2017, cifra de afaceri a fost de 376,66 milioane lei, înregistrând o scădere cu 1,4% față de 2016.

Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deține 58,71% din acțiuni.

Societatea are o capitalizare de 973,1 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
conpet
investitii