Dezastrul financiar al termoficării centralizate din 5 orașe, cârpit de Guvern cu 37 milioane lei din Fondul de rezervă. Bani inclusiv pentru o centrală privată a Raiffeisen

Dezastrul financiar al termoficării centralizate din 5 orașe, cârpit de Guvern cu 37 milioane lei din Fondul de rezervă. Bani inclusiv pentru o centrală privată a Raiffeisen
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 8 dec 2023

Guvernul a aprobat scoaterea din Fondul de rezervă bugetară a sumei totale de 37 milioane lei și repartizarea ei unui număr de 5 municipalități, ″în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației″.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele 5 sunt Drobeta Turnu Severin (cu o alocare de 15 milioane lei), Suceava (9 milioane lei), Brad (7 milioane lei), Vatra Dornei și Huedin (câte 3 milioane lei).

Ministrul Economiei anunță - Aproape 30% dintre instalațiile GPL controlate în întreaga țară au fost oprite. Amenzi de peste 1,1 milioane lei. Ordonanță cu măsuri unitare, mai stricte CITEȘTE ȘI Ministrul Economiei anunță - Aproape 30% dintre instalațiile GPL controlate în întreaga țară au fost oprite. Amenzi de peste 1,1 milioane lei. Ordonanță cu măsuri unitare, mai stricte

″La pregătirea activităților specifice sezonului rece, unele unități administrativ - teritoriale au constatat că nu au capacitatea financiară pentru a susține cheltuielile legate de asigurarea agentului termic populației, în iarna 2023 - 2024. Urmare acestui fapt, în anul 2023, la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost înregistrate 5 solicitări eligibile formulate de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, în vederea susținerii autorităților administrației publice locale de a asigura serviciul public de alimentare a populației cu energie în sistem centralizat, prin alocarea de fonduri, fie pentru plata diferenței de preț la populație, fie pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat, aferent sezonului rece 2023 - 2024″, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de alocare a celor 37 milioane lei.

Potrivit sursei citate, la Drobeta Turnu Severin, Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET) al municipalității are închiriate două cazane de abur industrial cu funcționare pe păcură de la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN, aflată în faliment), în vederea producerii agentului termic necesar încălzirii orașului.

Piața muncii din SUA rezistă la presiuni, dar dobânzile mai mari își lasă amprenta CITEȘTE ȘI Piața muncii din SUA rezistă la presiuni, dar dobânzile mai mari își lasă amprenta

Din analizele efectuate de către SPAET, la 1 decembrie 2023, Serviciul avea de plată restanțe de 43,24 milioane lei la păcura contractată pentru acum 2 ierni (sezonul rece 2021 - 2022) de la Administrația Națională a Rezervelor de stat și Probleme Speciale (ANRSPS), sumă eșalonată de către ANAF, cu o rată lunară de peste 920.000 lei, plus păcură de 10 milioane lei luată cu împrumut. De asemenea, până la finalul, mai trebuie plătite salarii și sume datorate furnizorilor în valoare de circa 7,5 milioane lei.

La jumătatea lunii trecute, SPAET avea de încasat de la asociațiile de proprietari aproape 6 milioane lei, plus 2,27 milioane lei pentru contracte vechi, și avea disponibil în cpnt de 7,23 milioane lei.

Pentru sezonul energetic 2022-2023, valoarea facturilor aferente subvenționării prețului pentru populație a fost de 25,78 milioane lei.

ANUNȚ OFICIAL Putin risipește \ CITEȘTE ȘI ANUNȚ OFICIAL Putin risipește "orice îndoieli" dacă va candida din nou la președinție în 2024

″Din cele prezentate mai sus, se solicită următoarele: suma de 10.617.000,00 lei contravaloarea avans combustibil (păcură) necesar continuării furnizării agentului termic pentru perioada 01/11/2023-31/03/2024, și suma de 4.383.000,00 lei, reprezentând diferența de preț suportată de UAT pentru lunile noiembrie si decembrie 2023. Menționăm că facturile emise pentru energia termică, aferentă lunii noiembrie 2023, devin scadente la 15 zile, cu perioadă de grație 30 de zile, astfel ele pot fi încasate începând cu 15 ianuarie 2024.

Bugetul local al Municipiului Dr.Tr.Severin este angajat în șase credite bancare și două credite de 42.500.000 lei de la Ministerul Finanțelor prin Trezoreria Mun. Dr. Tr. Severin, în scopul achiziționării de combustibil pentru iarna 2018-2019, și are o datorie publică anuală considerabilă. Bugetul local are în execuție un număr de 32 de proiecte finanțate prin fonduri europene, pentru a căror implementare în bune condiții s-a contractat un nou credit bancar, în valoare de 50.000.000 lei, precum si un nou credit pentru investiții de interes local, in valoare de 50.000.000 lei.

Din cele prezentate, rezultă că bugetul local nu poate susține din veniturile proprii continuitatea funcționării sistemului de încălzire pentru iarna 2023-2024, iar SPAET se confruntă cu mari dificultăți în identificarea și alocarea resurselor financiare în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, fiind imperios necesară suplimentarea bugetului local cu sume de echilibrare″, se spune în document.

Ioana Mihăilă, a treia persoană urmărită penal în dosarul vaccinurilor din pandemie CITEȘTE ȘI Ioana Mihăilă, a treia persoană urmărită penal în dosarul vaccinurilor din pandemie

Pentru Suceava și Vatra Dornei s-au alocat în total 12 milioane lei, din care 9 milioane lei pentru Suceava și 3 milioane lei pentru Vatra Dornei.

″În municipiul Suceava, energia termică destinată încălzirii populației este produsă de către Bioenergy Suceava SA, care a realizat cu un efort investițional integral privat de circa 86 milioane de euro, o centrală în cogenerare de înaltă eficiență cu funcționare pe biomasă, dimensionată la nivelul consumului actual de energie termică din sistemul centralizat de termoficare. Centrala termică pe biomasă din Suceava, pusă în funcțiune în anul 2013, este cea mai mare centrală de acest tip din țară, fiind o centrală de cogenerare, care asigură producerea agentului termic pentru cei aproximativ 48.000 de beneficiari racordați la sistemul centralizat de termoficare, prin utilizarea de biomasă pentru producerea de energie termică și energie electrică″, se menționează în nota de fundamentare.

HCLTech își extinde operațiunile în România cu un centru global CITEȘTE ȘI HCLTech își extinde operațiunile în România cu un centru global

Bioenergy Suceava SA, controlată de 2 vehicule investiționale deținute de grupul financiar austriac Raiffeisen, a terminat anul trecut cu profit net de 8,2 milioane lei (după pierderi de aproape 28 milioane lei în 2021) și venituri totale de circa 288 milioane lei, mai mult decât duble față de cele de 140,7 milioane lei din anul anterior, potrivit termene.ro. Anterior, din acționariatul companiei au făcut parte grupul românesc Adrem și austriecii de la Schweighofer.

″În prezent, aprovizionarea cu combustibil a centralei termice este deficitară, ritmul aprovizionării cu masă lemnoasă fiind dependent de resursele financiare ale producătorului de energie termică pentru municipiul Suceava. Totodată, menționăm că municipiul Suceava a plătit operatorului serviciului de transport, distribuție și furnizare a energiei termice, subvenția pentru acoperirea diferenței de preț la energia termică furnizată populației, fiind cu plata la zi. Executivul municipiului Suceava nu poate asigura continuitatea furnizării energiei termice în sistem centralizat în sezonul rece 2023-2024, fără sprijin financiar guvernamental; fără acest sprijin financiar vor fi întâmpinate grave dificultăți, ceea ce va conduce la imposibilitatea furnizării corespunzătoare de energie termică pentru locuitorii municipiului Suceava racordați la sistemul centralizat. În vederea evitării unor dificultăți financiare care pot avea ca efect imposibilitatea constituirii stocului de combustibil necesar asigurării funcționării în condiții de siguranță atât a Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (S.A.C.E.T.), cât și a centralei termice pe biomasă pentru sezonul rece care urmează, este necesară alocarea sumei de 9.000 mii lei pentru perioada sezonului rece (1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024), sumă necesară finanțării pentru întregirea stocului de masă lemnoasă, în vederea asigurării energiei termice în municipiul Suceava pentru sezonul de iarnă 2023- 2024″, se spune în document.

Nicușor Dan: Pe lucrările la Podul Grant suntem în graficul pe care ni l-am asumat. În martie o să dăm drumul la circulația pe pod și o să rămână lucrări de consolidare la picioarele podului CITEȘTE ȘI Nicușor Dan: Pe lucrările la Podul Grant suntem în graficul pe care ni l-am asumat. În martie o să dăm drumul la circulația pe pod și o să rămână lucrări de consolidare la picioarele podului

La Vatra Dornei, primăria municipiului, prin intermediul Direcției de producție, transport și distribuție energie termică în sistem centralizat, are calitatea de operator al serviciului public și furnizează energie termică pentru circa 7.200 de locuitori, respectiv pentru 2.248 locuințe, reprezentând aproximativ 55% din populația localității. De asemenea, de acest serviciu beneficiază 16 instituții publice, dintre care: Spitalul municipal Vatra Dornei, 2 policlinici medicale, 5 școli, 3 grădinițe, 1 creșă municipală și 57 de agenți economici.

″Serviciul de termoficare este subvenționat de la bugetul local, fapt generat atât de pierderile din rețelele de transport și distribuție, cât și de creșterile de preț ale elementelor de cost. În acest context, s-a solicitat și aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, majorarea prețului cu 87%, de la 312 lei/Gcal la 583,56 lei/Gcal (preț cu TVA). Primăria municipiului Vatra Dornei a depus în cadrul Programului Termoficare, aprobat prin O.U.G. nr. 53/2019 și derulat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, două cereri de finanțare, pentru reabilitarea sistemului. Prima cerere de finanțare s-a concretizat prin reabilitarea sursei de producție (înlocuirea celor două cazane pe biomasă) și înlocuirea rețelei de transport, prin cea de-a doua s-au reabilitat punctele termice și cea mai mare parte a rețelei de distribuție.

Cu toate acestea, această activitate înregistrează pierderi financiare semnificative, care sunt greu de susținut din veniturile proprii, existând obligativitatea de a asigura cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, pentru care contribuția s-a majorat substanțial pe măsura implementării, ajungând în unele cazuri la valoarea eligibilă a contractelor de finanțare. În anul 2022, serviciul de termoficare a înregistrat o pierdere în valoare de 4.460.652 lei, finanțată în cea mai mare parte din venituri proprii fiscale și nefiscale. Raportat la execuția veniturilor proprii a bugetului local al municipalității pentru anul 2022, în valoare de 34.971.980 lei, reprezintă 12,8% din total venituri proprii încasate.

În prezent, stocurile de materie primă sunt de 4.640 metri steri tocătură, de 6.557 metri cubi lemn de foc (coeficient de transformare în tocătură 2,6) și de 6.767 litri combustibil lichid ușor (C.L.U.). Criza actuală care se manifestă în piața lemnului are drept consecință achiziționarea lemnului de pe tot teritoriul județului indiferent de distanță, ceea ce duce la creșterea semnificativă a costurilor de transport. Cel mai important furnizor de lemn de foc este Regia Națională Romsilva – Direcția Silvică Suceava, către care trebuie să se achite în avans aprovizionarea. Deși municipalitatea a crescut prețul de achiziție al deșeurilor din lemn, de la 40 lei la 60 lei/metru ster la rumeguș și de la 51 lei la 85 lei/metru ster la tocătură, dacă facturile nu sunt plătite la timp, furnizorii aleg să livreze marfa către alți beneficiari. Executivul municipiului Vatra Dornei nu poate asigura continuitatea furnizării energiei termice în sistem centralizat în sezonul rece 2023-2024, fără sprijin financiar guvernamental; fără acest sprijin financiar vor fi întâmpinate grave dificultăți, ceea ce va conduce la imposibilitatea furnizării corespunzătoare de energie termică pentru locuitorii municipiului Vatra Dornei, racordați la sistemul centralizat″, se mai menționează în nota de fundamentare.

Situația împrumuturilor neperformante raportate la PIB în Europa Centrală și de Est. Cum stă România comparativ cu Grecia, Turcia și Bulgaria CITEȘTE ȘI Situația împrumuturilor neperformante raportate la PIB în Europa Centrală și de Est. Cum stă România comparativ cu Grecia, Turcia și Bulgaria

La Brad în județul Hunedoara, există un sistem public de termoficare pe combustibil păcură cu conținut sub 1% sulf, fără cogenerare, care asigură energia termică pentru aproximativ 4.000 apartamente, însemnând circa 10.000 persoane, precum și un număr mare de instituții publice și societăți comerciale fără alternativă de încălzire, deoarece acestea nu sunt prevăzute din construcție cu coșuri de fum sau cu depozite de combustibil solid. De asemenea, în municipiul Brad nu există distribuție de gaz metan, iar sistemul electric de joasă tensiune care alimentează blocurile de locuințe nu este dimensionat pentru consumatori electrici de mare putere care să asigure încălzirea locuințelor.

Agentul termic se produce în cazane de apă fierbinte, pe combustibil păcură fără cogenerare, într-o centrală termică construită în anul 2004, aflată la 5 km de beneficiari. Distribuția energiei termice în municipiul Brad se face prin 9 puncte termice din care 8, inclusiv rețelele de distribuție aferente, au fost modernizate. Necesarul de energie termică pentru încălzirea locuințelor într-un sezon rece de 5 luni (noiembrie - martie) este de 22.000 Gcal., care presupune aprovizionarea unei cantități de circa 3.500 tone păcură, unde prețul este puternic afectat de cotația bursieră a petrolului și de accize, iar noile condiții de achiziționare a păcurii presupun existența alocației bugetare corespunzătoare.

″Ca urmare a eliminării alocării de la bugetul de stat a compensării unitare pentru creșterea neprevizionată a prețului păcurii, prin efectul O.U.G. nr. 69/2011 care a abrogat art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 36/2006, sistemul public de termoficare nu poate fi susținut doar din venituri proprii ale bugetului local, ci numai prin accesarea unor sume de echilibrare a acestuia de la bugetul de stat. Datorită modificărilor semnificative pe piața țițeiului și a energiei electrice, Termica Brad SA operatorul local de producere, transport și distribuție a energiei termice, se confruntă cu mari dificultăți în identificarea și alocarea resurselor financiare în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Din cauza lipsei unor agenți economici puternici care să asigure venituri consistente la bugetul local, Primăria municipiului Brad este în imposibilitatea de a subvenționa prețul energiei termice livrate populației din bugetul local″, spune documentul.

Tesla a pierdut un proces cu poșta din Suedia. Conflictul cu sindicatele nordice escaladează CITEȘTE ȘI Tesla a pierdut un proces cu poșta din Suedia. Conflictul cu sindicatele nordice escaladează

Potrivit acestuia, prețul energiei termice la Brad este de 1.172,76 lei/Gcal. și se suportă astfel: -275 lei/Gcal. este prețul de facturare pentru populație și este maximal, raportat la nivelul de suportabilitate din partea consumatorilor captivi, care, în marea lor majoritate, au venituri scăzute; -275,00 lei/Gcal. Este reducerea cu 50% a prețului final al energiei termice, conform O.G. nr 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei “Delta Dunării”; -622,76 lei/Gcal. este subvenția unitară care se suportă de la bugetul local și care, la nivelul unui sezon rece de 5 luni, reprezintă suma de 13.700,720 mii lei.

″De asemenea, UAT Brad are subvenție de achitat către furnizorul de energie termică în sumă de 821,846 mii lei, pentru sezonul de încălzire 2022-2023. În condițiile existente, veniturile proprii la bugetul local, provenite din impozite și taxe locale la nivelul unui an financiar, nu depășesc 7.563,63 mii lei. De menționat este faptul că gradul de încasare al veniturilor proprii este 74,06%, iar bugetul local al Municipiului Brad este afectat de gradul de îndatorare creat prin angajarea unui credit bancar de 3.000 mii lei de la Ministerul Finanțelor prin Trezoreria Brad pentru achiziționarea de combustibil pentru iarna 2015-2016 și a două credite bancare în valoare de 8.000 mii lei de la Ministerul Finanțelor, prin Trezoreria Brad, pentru acoperirea cofinanțărilor și a cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Din cele prezentate, rezultă că bugetul local nu va putea susține din veniturile proprii continuitatea funcționării sistemului de încălzire pentru iarna 2023-2024, fiind imperios necesară suplimentarea acestuia cu sume de echilibrare. În caz contrar, există pericolul iminent al nelivrării energiei termice, cu consecințe sociale extrem de grave″, mai arată Guvernul.

FOTO eMAG a lansat, lângă Budapesta, cel mai mare centru logistic pentru e-comerț din regiune. Primul depozit pe care eMAG îl construiește în afara României. Una dintre cele mai influente femei din România preia conducerea CITEȘTE ȘI FOTO eMAG a lansat, lângă Budapesta, cel mai mare centru logistic pentru e-comerț din regiune. Primul depozit pe care eMAG îl construiește în afara României. Una dintre cele mai influente femei din România preia conducerea

În fine, la Huedin în județul Cluj, a fost înființată, în anii 2000, centrala termică a orașului, alimentată cu biomasă (rumeguș, tocătură de lemn și deșeuri rezultate din exploatările lemnoase). realizată printr-un proiect susținut atât de Guvernul României, cât și de cel al Danemarcei. În orașul Huedin funcționează sistemul centralizat de producție a energiei termice pentru populație, gestionat de Salubriterm Serv SRL, societate comercială cu acționar unic orașul Huedin, prin Consiliul Local.

″Luând în considerare faptul ca prețul pe gigacalorie actual aprobat de ANRE este de 857,51 lei, TVA inclus, față de prețul de livrare a agentului termic perceput de societate pentru sezonul rece anterior, care era de 294,81 lei, TVA inclus, ceea ce înseamnă o majorare de 2,5 ori și în consecință nu poate fi suportat de către populație, se impune identificarea unei soluții financiare pentru subvenționarea acestei diferențe de preț, în condițiile în care bugetul Consiliului Local pe anul 2023 nu dispune de resurse pentru acoperirea nici măcar parțială a diferenței de preț menționate anterior″, se spune în notă.

Atenție, șoferi - Punctul de amendă, pregătit să crească. Cât de mari vor fi amenzile CITEȘTE ȘI Atenție, șoferi - Punctul de amendă, pregătit să crească. Cât de mari vor fi amenzile

Beneficiarii serviciului de alimentare cu energie termică din orașul Huedin sunt instituții publice (clădirea primăriei, casa de cultură a orașului Huedin, Judecătoria și Parchetul Huedin, Administrația Financiară Huedin, singura sală de sport a orașului) sau private, respective policlinica, două licee (Liceul teoretic Octavian Goga - în totalitate și Liceul Tehnologic Vlădeasa - parțial) și un număr de 150 apartamente, din care 53 sunt apartamente construite prin programul ANL pentru tineri cu posibilități financiare modeste, care nu au altă sursă de încălzire decât sistemul centralizat deservit de centrala termică a orașului Huedin.

Pentru sezonul rece 2022-2023, producția de energie termică la Huedin a fost de 2.204 Gcal, iar previziunile pentru sezonul rece 2023- 2024 sunt cam la aceeași valoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
subvenții încălzire centralizată
preț gigacalorie
scumpire căldură apă caldă
bani căldură apă caldă