Dublare a profitului Transgaz

Dublare a profitului Transgaz
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mai 2024

Operatorul sistemului de transport gaze, deținut majoritar de statul român, Transgaz, și-a dublat profitul net în primul trimestru al acestui an în special ca urmare a majorării cu aproximativ 50% a veniturilor din activitatea de exploatare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Corina Dent, Excedent, Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a). Parteneri: Auchan, Kaufland, Liberty Steel
25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar

În primele 3 luni ale anului Trangaz a obținut un profit net de 262,8 milioane lei, cu 113% peste rezultatul de 123 milioane lei din aceeași perioadă a anului trecut, la nivel consolidat, și unul, la nivel individual, de 241,9 milioane lei, în creștere cu 93% față de cel din trimestrul similar al anului trecut.

În perioada 1 ianuarie 2024 – 31 martie 2024 Societatea Vestmoldtransgaz SRL din Republica Moldova, la care Transgaz este acționar, a prestat servicii de livrare a gazului natural în valoare de 60,7 milioane lei.

Reducerea fiscalității a majorat cu o treime profitul Romgaz în pofida scăderii cifrei de afaceri CITEȘTE ȘI Reducerea fiscalității a majorat cu o treime profitul Romgaz în pofida scăderii cifrei de afaceri

Veniturile individuale din exploatare de aproximativ 650 milioane lei au fost influențate în principal de cele obținute din rezervarea de capacitate mai mari cu 193.249 mii lei datorită tarifului de rezervare a capacității mai mare cu 1,88 lei/MWh, cu influență pozitivă de 192 milioane lei.

Și cheltuielile de exploatare au crescut, însă într-un ritm mai redus, cu doar 17%, nivelul acestora fiind cu 59,4 milioane lei mai ridicat.

Cea mai importantă creștere a cheltuielilor a fost cea cu plata redevenței, de 68 milioane lei, în urma majorării, începând cu data de 30 octombrie 2023 a cotei de redevență de la 0,4% la 11,5% din valoarea veniturilor brute realizate din operațiuni de transport și tranzit prin sistemele naționale de transport.

Transgaz s-a listat la cota Bursei de Valori București după o ofertă publică primară derulată în decembrie 2007 și, la ultimul preț de 19,34 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 3,64 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
bvb
bursa
profit
creștere
anre
tarife transport