Electrica Furnizare, anunț legat de facturi. Anterior amendă pentru neemiterea la timp

Electrica Furnizare, anunț legat de facturi. Anterior amendă pentru neemiterea la timp
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 ian 2024

Electrica Furnizare anunță că perioada de optimizări ale sistemelor noastre informatice se prelungește până la 15 februarie, motiv pentru care MyElectrica (web & mobile app) este, în continuare, indisponibilă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De asemenea, factura de energie electrică și/sau gaze naturale va fi emisă la o altă dată decât cea obișnuită, respectiv începând cu a doua parte a lunii februarie, iar termenul de plată se va raporta la momentul emiterii facturii.

Val de procese, ″regenerabilii″ atacă în instanță înăsprirea retroactivă a supraimpozitării din energie CITEȘTE ȘI Val de procese, ″regenerabilii″ atacă în instanță înăsprirea retroactivă a supraimpozitării din energie

În toamna anului 2022, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia a aplicat două amenzi în valoare totală de 20.000 de lei companiei Electrica Furnizare pentru neemiterea facturilor către clienți. Amenzile au fost aplicate după ce comisarii de la protecția consumatorilor au înștiințat furnizorul de electricitate despre faptul că au primit numeroase sesizări de la consumatori care se tem că vor primi facturi mari și au cerut firmei să emită facturile.

Anunțul privind amenzile aplicate companiei Electrica Furnizare a fost făcut atunci de către comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu.

Fără apă caldă la malul mării. Electrocentrale Constanța nu a avut bani pentru achitarea gazelor. Societatea de termoficare va plăti un avans din subvenția la căldură CITEȘTE ȘI Fără apă caldă la malul mării. Electrocentrale Constanța nu a avut bani pentru achitarea gazelor. Societatea de termoficare va plăti un avans din subvenția la căldură

Acesta publica și răspunsul primit de la Electrica Furnizare de către instituția care apără interesele consumatorilor. Oficialii companiei reafirmă că procesul de facturare a fost întârziat de schimbările legislative și anunță că cei care primesc facturi cu valori mari pot cere plata eșalonată a acestora și că pentru clienții afectați de emiterea cu întârziere a facturilor va exista „o perioadă de grație suplimentară pentru plata acestora”.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
amendă electrica
facturi