Enel a modernizat rețelele de energie electrică din județul Constanța cu 1,85 milioane lei

Enel a modernizat rețelele de energie electrică din județul Constanța cu 1,85 milioane lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 aug 2016

Enel Distribuție Dobrogea, unul din cei trei distribuitori regionali de electricitate deținuți de grupul italian Enel în România, a anunțat, miercuri, că a finalizat modernizarea rețelelor și instalațiilor de medie și joasă tensiune din județul Constanța, valoarea investițiilor fiind de 1,85 milioane lei (circa 415.000 euro). Lucrările au avut ca scop creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, potrivit companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În cadrul lucrărilor au fost înlocuite echipamentele din punctele de conexiuni ce asigură alimentarea cu electricitate a Aeroportului Mihail Kogalniceanu, a unităților militare din zonă, a sediului Administrației Române a Serviciului de Trafic Aerian și a pompelor de apă aparținând Regiei Autonome Județene de Apă (RAJA) Constanța, scrie News.ro.

Totodată, în zona de sud a municipiului Constanța, s-au montat echipamente performante noi, înlocuindu-le pe cele vechi pentru a asigura siguranța în alimentare a Oil Terminal și a pompelor de apă ale Constanței.

”Lucrările au durat 8 luni și au constat în montarea echipamentelor noi în posturile de transfromare, celule și protecții noi, introducerea sistemului Telecontrol de coordonare a manevrelor de la distanță”, a precizat Enel Distribuție Dobrogea.

În vara au fost modernizate și rețeaua și postul de trasformare ce alimentează zona turistică a Constanței, Casinoul și faleza, precum și rețeaua și postul de transformare ce asigură alimentarea cu electricitate a Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski.

Confesiunile unui director de hotel all inclusive CITEȘTE ȘI Confesiunile unui director de hotel all inclusive

Prin intermediul sistemului Telecontrol se asigură o bună continuitate în alimentarea cu electricitate, dar și o reducere a timpilor de realimentare în caz de avarie, deoarece nu mai este necesară deplasarea electricienilor la fața locului în cazul unei defecțiuni.

Toate aceste investiții fac parte dintr-un program mai amplu de modernizare, desfășurat de Enel în toate zonele sale de distribuție.

Ca urmare a investițiilor, durata medie de întreruperi pentru un client într-un an a scăzut pentru Enel Distribuție Dobrogea de la 590 minute în 2010 la 234 minute în prezent.

Enel  Distribuție Dobrogea este una dintre cele trei distribuții regionale de energie electrică deținute de grupul italian Enel în România. Grupul are 2,7 milioane de clienți pe piața românească, în zona Capitalei, Banat și Dobrogea.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
enel