„Explozie, neurmată de incendiu, produsă pe amplasamentul unui operator economic situat pe strada Mihai Bravu, municipiul Ploiești. Am intervenit cu un echipaj de terapie intensivă mobilă pentru evaluarea, tratamentul și transportul unui bărbat în vârstă de 57 de ani, conștient, ce prezenta un traumatism cranio-facial și un traumatism la nivelul membrului inferior stâng”; informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.
Bărbatul rănit a fost preluat și transportat la unitatea de primiri urgențe Ploiești, scrie News.ro

Deflagrația s-a produs în incinta rafinăriei Petrotel Lukoil, au precizat pentru News.ro surse din rândul forțelor de intervenție.
Oficialii ISU Prahova au confirmat că domeniul de activitate al operatorului economic este producția și distribuția de produse petroliere.
În această perioadă pe platforma rafinăriei se fac activități de revizie, acestea începând în urmă cu câteva zile.