Directorul general al FMI Christine Lagarde spune că reducerea consumului de materii prime de către China va prelungi etapa prețurilor scăzute în piețele de mărfuri, cu impact asupra țărilor exportatoare.
Prețurile principalelor mărfuri nu vor urca prea curând, conform estimărilor Fondului Monetar Internațional. Estimarea inclusă în scenariile instituției pentru economia mondială, a fost reiterată ieri la nivel de mesaj de directorul general Christine Lagarde, într-un discurs ținut cu ocazia unui eveniment de la Washington și postat pe portalul FMI.
"China este în mijlocul unei transformări fundamentale și bine-venite", însă reformele care vor aduce o creștere mai sustenabilă a economiei or presupune un consum mai redus de materii prime. Spre exemplu, deja China consumă cu 60% mai puțin din fierul lumii.
"Investind mai puțin, China își va reduce apetitul pentru mărfuri. Aceasta va contribui la o perioadă prelungită de prețuri scăzute ale mărfurilor", a declarat Lagarde, avertizând că aceasta este o schimbare care va trebui administrată de factorii de decizie, în special din țările exportatoare. Acesta este și contextul în care proiecția FMI este pentru o creștere mai slabă a economiei lumii în acest an, cu doar o modestă accelerare în 2016.
Conform indicilor sintetici întocmiți pentru piețele de commodities de banca americană de investiții Goldman Sachs și preluați de portalul stockcharts.com pe toate categoriile de mărfuri consemnăm scăderi anualizate cu două cifre. Cea mai drastică, de 53,83% este pe componenta energetică, în timp ce pe mărfurile agricole declinul este de 29,55%. Metalele industriale au înregistrat în intervalul septembrie 2014- septembrie 2015 o scădere de 21,70%, cel mai accentuat recul, de 15,84% fiind pe segmentul metalelor prețioase.