Gazprom, prin intermediul celor 2 companii prin care efectuează exporturi în România, a rezervat pentru luna decembrie, în punctul de interconectare Negru Vodă, o capacitate de 104 GWh/zi, cu 3% sub capacitatea de 107,3 GWh/zi rezervată pentru luna noiembrie.
Capacitatea rezervată reprezintă aproximativ 67% din cea totală disponibilă în respectivul punct de interconectare și este echivalentă cu 44% din producția internă de 237 GWh realizată luni, 15 noiembrie.
De ce este important: În această iarnă, producția internă în cădere liberă față de cea din anii trecuți, de aproximativ 240-245 GWh/zi, și cantitățile de gaze extrase din depozite nu vor putea acoperi consumul intern. Iar punctul de interconectare cu cea mai mare capacitate de import este cel de la Negru Vodă.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
De asemenea important: După ce, în luna octombrie, România a importat gaze din Ungaria, în noiembrie Ungaria și-a reluat importurile de gaze rusești folosind România ca țară de tranzit, în urma avariei înregistrate la începutul lunii în sistemul bulgar, care a condus la indisponibilizarea punctelor de intrare a gazelor în Serbia și România. Dacă nu va fi reluat tranzitul gazelor rusești către Ungaria prin Serbia la nivelul anterior avariei Bulgartransgaz, Gazprom ar putea apela la punctul de la Negru Vodă și la cel de la Csanadpalota pentru a furniza gaz maghiarilor. Ceea ce nu numai că va limita importurile autohtone prin Negru Vodă (cu o capacitate totală de 155 GWh/zi), dar va și indisponibiliza importurile prin Csanadpalota (cu o capacitate de 77 GWh/zi), punctul respectiv urmând a fi folosit în sens invers, pentru exportul de gaz.

Rezervările au fost făcute probabil prin cele două firme prin care Gazprom exportă gaz în România, Gazprom Schweiz AG (și subsidiara sa WIEE) și Conef Energy (și compania soră IMEX Oil).
Tariful perceput de Bulgartransgaz s-a majorat cu 30%, de la 0,037 leva/KWh/zi (0,09 lei/KWh/zi) pentru gazul care este importat în noiembrie la 0,049 leva/KWh/zi (0,12 lei/KWh/zi) pentru gazul care urmează a fi importat în decembrie, în timp ce cel încasat de Transgaz s-a majorat cu aproape 60%, de la 0,115 lei/KWh/zi în noiembrie la 0,182 lei/KWh/zi în decembrie.
În ceea ce privește rezervarea de capacitate de import din Ungaria, prin punctul de la Csanadpalota, și aceasta s-a diminuat, de la 73 GWh/zi în noiembrie la 68 GWh/zi în decembrie.
În pofida faptului că în prezent, prin acest punct, se exportă gaze în Ungaria, nu s-au făcut rezervări pe decembrie pentru export.