Gazprom: Siguranța gazoductului Nord Stream 1 depinde de returnarea unei turbine din Canada

Gazprom: Siguranța gazoductului Nord Stream 1 depinde de returnarea unei turbine din Canada
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 iul 2022

Gigantul energetic rus Gazprom a reiterat că nu poate garanta funcționarea în siguranță a unei părți critice a gazoductului Nord Stream 1, prin care livrează gaze Europei, din cauza îndoielii cu privire la returnarea unei turbine din Canada, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ottawa a declarat în weekend că a eliberat o autorizație pentru a permite returnarea turbinei pentru stația de compresoare Portovaia a Nord Stream 1, scrie News.ro.

INFOGRAFICE În România, prețul benzinei este unul dintre cele mai mici din Europa. Românii pot cumpăra însă mult mai puțin decât în urmă cu un an CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE În România, prețul benzinei este unul dintre cele mai mici din Europa. Românii pot cumpăra însă mult mai puțin decât în urmă cu un an

”Gazprom nu are un singur document care să permită Siemens să aducă înapoi un motor cu turbină pentru gaze din Canada... pentru (stația)Portovaia. În aceste circumstanțe, nu este posibil să se tragă o concluzie obiectivă cu privire la evoluția în continuare a situației privind asigurarea funcționării în siguranță a Portovaia, care este o facilitate critică pentru gazoductul Nord Stream”, a spus Gazprom într-un comunicat.

Ministerul german al Economiei a refuzat să comenteze.

”Nu comentăm declarațiile Gazprom”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.

Anunțul din weekend al Canadei spunea că emite ”un permis limitat în timp și revocabil”, pentru a scuti returnarea echipamentului de la sancțiunile rusești și, de asemenea, a anunțat noi măsuri ca răspuns la ceea ce Moscova numește ”o operație militară specială” în Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Siemens Energy a declarat miercuri că experții săi ”lucrează intens la toate celelalte aprobări oficiale și logistică”, în urma primului pas politic din Canada.

"Acestea sunt procese care fac obiectul controalelor la export și import. Scopul nostru este să transportăm turbina la locul de utilizare cât mai repede posibil", se arată în comunicat.

Ministerele Ucrainei pentru Energie și Externe au îndemnat Canada să-și revizuiască decizia, despre care au spus că echivalează cu ajustarea sancțiunilor impuse Moscovei ”la capriciile Rusiei”.

Un grup care reprezintă diaspora canadiană-ucraineană a declarat, de asemenea, marți, că solicită o revizuire judiciară a deciziei guvernului canadian, deoarece încearcă să oprească returnarea turbinei.

Luna trecută, Rusia a redus fluxurile de gaz la 40% din capacitatea totală a Nord Stream 1, invocând revenirea întârziată a turbinei.

Cu o capacitate anuală de peste 55 de miliarde de metri cubi, conducta este de așteptat să rămână inactivă până pe 21 iulie, pe parcursul a 10 zile de întreținere anuală.

Europa se teme că Rusia ar putea extinde întreținerea programată pentru a restricționa și mai mult aprovizionarea cu gaze europene, punând în dezordine planurile de umplere a depozitelor pentru iarnă și agravând o criză a gazelor care a determinat măsuri de urgență din partea guvernelor și facturi dureros de mari pentru consumatori.

viewscnt
Afla mai multe despre
gazprom
nord stream 1