General Electric pregătește 12.000 de concedieri la divizia de energie, din care peste 4.000 în Europa

General Electric pregătește 12.000 de concedieri la divizia de energie, din care peste 4.000 în Europa
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 7 dec 2017

GE Power, divizia de energie a conglomeratului american General Electric (GE), a anunțat că va desfiiința circa 12.000 locuri de muncă la nivel global, reprezentând peste o cincime din angajații diviziei prezentă și în România. În Europa, concedierile vizează peste 4.000 de angajați.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Luna trecută, General Electric a anunțat că va reduce rata de distribuire a dividendelor la jumătate, valoarea dividendului acordat investitorilor scăzând de la 0,24 dolari la 0,12 dolari/acțiune, și va oferi la vânzare active în cuantum de 20 miliarde dolari, urmând să își diminueze costurile cu 2 miliarde dolari.

GE Power are peste 55.000 de angajați, fiind cel mai mare vânzător de energie din lume.

Tăierile de personal se înscriu în strategia GE de a-și reduce costurile structurale cu 3,5 miliarde de dolari în 2017 și 2018 și au fost anunțate în contextul în care piața mondială trece printro perioadă dificială, arată compania.

După General Electric, un alt gigant din energie intră în restructurare: Siemens, cu operațiuni și în România, desființează 6.900 locuri de muncă, lovit de creșterea rapidă a energiei regenerabile CITEȘTE ȘI După General Electric, un alt gigant din energie intră în restructurare: Siemens, cu operațiuni și în România, desființează 6.900 locuri de muncă, lovit de creșterea rapidă a energiei regenerabile

 “A fost o decizie dureroasă, dar necesară”, a spus șeful GE Power, Russel Stokes, precizând că piața energiei se confruntă cu întreruperi ale producției și serviciilor, inclusiv pe fondul creșterii ponderii energiei regenerabile.

Consultările cu reprezentanții angajaților din țările afectate de decizie au început deja sau sunt pe cale de a fi inițiate. Compania nu a dat detalii exacte cu privire la numărul angajaților ce vor fi concediați în Europa, însă totalul concedierilor depășește 4.000, potrivit Reuters.

În Elveția, GE Power a propus desființarea a 1.400 de locuri de muncă (aproape o treime din numărul total al posturilor), subsidiara din Germania ar urma să își reducă numărul angajaților cu circa 1.600, iar cea din Marea Britanie cu 1.100.

Grupul american GE este prezent cu toate diviziile sale pe piața românească, având în total peste 1.000 de angajați. GE deține 10 entități juridice în România, din care 3 unități de producție, inclusiv Unison Engine Components București (fosta Turbomecanica Combustor Products), singura fabrică de componente pentru motoare a grupului din Europa de Est.

viewscnt
Afla mai multe despre
ge power
general electric
concedieri
angajati