GRAFICE Analiză: Prețurile gazelor vor scădea puternic, însă consumatorii români nu vor profita

GRAFICE Analiză: Prețurile gazelor vor scădea puternic, însă consumatorii români nu vor profita
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 17 ian 2024

Prețurile gazelor de pe piețele europene se vor stabiliza la un nivel similar celor din anul 2019-2020, undeva în jur de 20 de euro/MWh, însă consumatorii români nu vor beneficia de acestea decât într-o foarte mică măsură, deoarece România are în continjuare un sistem semireglementat al prețului la gaze, ceea ce face ca trendurile din piață să influențeze foarte puțin prețurile din facturile românilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important Până la finalul anului 2025, consumatorii casnici au un preț reglementat de 0,31 lei/KWh, aproximativ 62 euro/MWh, cu TVA inclus (0,26 lei/KWh sau 52 euro/MWh, fără TVA).

Mai este interesant Furnizorii achiziționează de la producători gaze pentru acoperirea consumului clienților casnici și CET-urilor la un preț de 150 lei/MWh (aproximativ 30 euro/MWh).

Calcule - Noii proprietari greci ai Enel România își vor revizui ținta de profit operațional anual CITEȘTE ȘI Calcule - Noii proprietari greci ai Enel România își vor revizui ținta de profit operațional anual

„Temperaturile diurne pozitive prognozate pentru următoarele trei luni, cantitatea foarte mare de gaze din depozitele de înmagazinare ale Europei, costurile ridicate care ar urma să fie aplicate gazelor din depozite (existând cantități care ar urma să li se aplice al treilea tarif de înmagazinare), vor determina în următoarea perioadă, o bătălie acerbă pentru vânzarea gazelor stocate în depozite, în singura perioadă în care va mai exista o cerere mare.

Aceste elemente arată că prețul gazelor naturale de pe piețe urmează să se așeze în prima parte a anului 2024 la nivelul de dinainte de anul 2021, respectiv vor exista și intervale cu prețuri sub nivelul de 20 euro/MWh”, susține Dumitru Chisăliță, președintele AEI.

GRAFICE Analiză: Prețurile gazelor vor scădea puternic, însă consumatorii români nu vor profita

Potrivit acestuia, analizând datele de extracție a gazelor naturale în ultimii 3 ani la nivelul Europei, se poate desprinde că în a doua jumătate a lunii ianuarie 2024, cantitatea de gaze din depozite este la un nivel de 78,58%, peste nivelul din anul 2022 și mult peste nivelul din anul 2021.

GRAFICE Analiză: Prețurile gazelor vor scădea puternic, însă consumatorii români nu vor profita

„Având în vedere că o mare parte din aceste gaze ar urma să rămână în depozitele de înmagazinare încă un sezon, respectiv că vor adăuga niște costuri care le-ar face greu vandabile în perspectiva prețurilor din anul 2024, probabil furnizorii vor veni cu prețuri mai mici pentru a putea vinde cât mai multe gaze în perioada următoare”, crede acesta.

Wizz Air, obligată de autoritățile britanice să plătească 1,2 milioane de lire sterline compensații către pasageri. Unii au trimis executorii în aeroport CITEȘTE ȘI Wizz Air, obligată de autoritățile britanice să plătească 1,2 milioane de lire sterline compensații către pasageri. Unii au trimis executorii în aeroport

Urmărind evoluția prețului gazelor tranzacționate pe bursa TTF din Olanda, se poate desprinde că în ultimii 15 ani, exceptând o perioadă de 3 ani (2020 – 2022), prețul gazelor naturale a variat între 16 – 25 euro/MWh.

GRAFICE Analiză: Prețurile gazelor vor scădea puternic, însă consumatorii români nu vor profita

Aceste prețuri reduse se vor reflecta „într-o foarte mică măsură în facturile consumatorilor finali, deoarece România are un sistem semireglementat al prețului la gaze, ceea ce face ca trendurile din piață să influențeze foarte puțin prețurile din facturile românilor”, a concluzionat Chisăliță.

viewscnt
Afla mai multe despre
preturi
gaze
facturi
furnizori
producători